Termenul pentru finalizarea drumului expres Tureni din Cluj nu va fi respectat/Contractul a fost prelungit până în luna iunie
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - oct. 04, 2024 0 1887
Lucrările la drumul expres care va conecta Autostrada Transilvania și DN1, prin Tureni, prezentat ca centura de ocolire a municipiului Turda, sunt la 60% stadiu de execuție. Deși cu puțin timp în urmă constructorul se lăuda că va termina la timp lucrarea, în februarie 2025, acest termen a fost prelungit. Noul termen este luna iunie 2025, după cum a confirmat primarul Emil Boc și administratorul Dimex 2000, Daniel Scurtu.
“Au fost probleme cu relocările de rețele. Ar fi trebuit să avem avizele la semnarea contractului (28 iulie 2023). Din diverse motive, inclusiv modificări legislative, acele avize și-au pierdut valabilitatea. Astfel încât relocarea acelor rețele a fost posibilă abia în perioada august-septembrie 2024”, s-a justificat Daniel Scurtu.
El a mai spus că “Stratul de uzură nu poate fi realizat în perioada iernii”, de aici noul termen pentru finalizarea drumului expres.
Acest drum are o lungime de 5 kilometri, plus alți 10 kilometri ce reprezintă bretelele nodurilor rutiere de la DN 1 și A3. Proiectul include 7 poduri și viaducte, din care cel mai lung va fi la kilometrul 4 peste Valea Racilor, un viaduct cu 6 deschideri și o lungime totală de 258 de metri din care tablierul are 246 metri. Alți 10 kilometri reprezintă lungimea bretelelor de la nodurile A3 și DN 1 (bretelele vor avea două benzi). Profilul este de drum expres cu o lățime a benzii de circulație de 3,5 metri, un acostament lat de 2,25 metri și spațiu median de 3 metri lățime unde se montează separatoarele de sens.
Valoarea contractului este de 562,6 milioane de lei.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Peste 350 de apartamente propuse pe o fostă platformă industrială în Apahida/Proiectul, aprobat cu noi condiționări de comisia de urbanism a Consiliuluilui Județean Cluj, după reducerea înălțimii și cedarea de teren pentru școală și parc public
apr. 17, 2026 0
-
VIDEO/Metroul Clujului, fără muncitori pe șantier: acuzații că lucrările au stagnat și presiuni pentru explicații de la Primărie
apr. 17, 2026 0
