Închide

Teatrul de păpuși din Cluj marchează 74 de ani de la înființare cu maraton de spectacole la sediu și în alte locații

Cultură by Actual de Cluj - feb. 05, 2024 0 173

Teatrul de păpuși din Cluj marchează 74 de ani de la înființare cu maraton de spectacole la sediu și în alte locații.

Teatrul de păpuși ”Puck” din Cluj-Napoca împlinește 74 de ani astăzi iar evenimentul este marcat printr-un maraton de spectacole atât la sediul instituției, cât și în alte locații din oraș. Primul spectacol aniversar a fost ”Hänsel și Gretel”, în regia Ibolyei Varga, găzduit de Casa Radio, începând cu ora 10. Sărbătoarea a continuat cu ”Muzicanții din Bremen” (foto) după Frații Grimm, în regia lui Rumi László, programat de la ora 11, la cinematograful Dacia din Mănăștur, cu spectacolul ”Motanul încălțat” la ora 12.30 la sediul instituției și, în fine, un spectacol inspirat de vița de vie din curtea teatrului, ”Povestea viței de vie” la ora 17, în regia lui Kovács Géza, dedicat memoriei regizoarei Kovacs Ildiko. Spectacolul ”Povestea viței de vie” este prezentat în limba maghiară, durează aproximativ 55 de minute, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Teatrul de Păpuşi ”Puck” din Cluj-Napoca a fost înfiinţat în 1950 iar în palmaresul său se află peste 300 de premiere. Repertoriul actual este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Din 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional ”Puck” iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal ”WonderPuck”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu