Închide

Târg de job-uri la Cluj: 5000 de locuri de muncă, programe de internship și voluntariat

EconomieTop News by Actual de Cluj - apr. 11, 2018 0 567

Peste 120 de companii și organizații recrutează la Târgul de Cariere Cluj săptămâna viitoare, între 17-20 aprilie, anunță organizatorii.  Târgul are loc la Sala Polivalentă și este împărțit în două secțiuni: Cluj Global și Cluj IT, dedicat exclusiv domeniului-vedetă al momentului la Cluj. Organizatorii estimează un număr total de 5.000 de
locuri de muncă, programe de internship și voluntariat.

Târgul de Cariere Cluj Global are loc pe 17-18 aprilie și este un eveniment de recrutare generalist, ce va reuni peste 80 de companii din diverse domenii de activitate: Auto și Automotive, Inginerie, Tehnică, Call Center, Servicii, Turism, Retail, Financiar-Bancar, Audit, Media, Consultanță, HR, Shared Services, Energie, Telecomunicații,
Farmaceutic sau Transport. Ofertele vizează atât poziții new-entry, cât și middle-management, la care se adaugă programe de internship și de voluntariat. Printre angajatorii care participă la TdC Cluj Global se numără Bombardier, Genpact, Emerson, Blue Projects, Kaufland, Lidl, Star Transmission, Steelcase, Vertiv, Banca Transilvania, Bosch și Bosch Rexroth, CSI, De’Longhi, Electrolux, Terapia, Cora, E.ON, Energobit, Leroy Merlin, Office Depot, Tenaris Silcotub, Yardi, Sykes, Michelin, MgTec Group, McDonald’s, Heisterkamp, Office
Therapy, Penny, Pyronova, Rigips Saint-Gobain, Premier Pro management, OLX.

Pe 19-20 aprilie, firmele de IT & Software vin cu oferte în domeniu. Într-una dintre cele mai efervescente piețe de IT din România, bătălia pentru pasionații de tehnologie este mare. S-au înscris la TdC Cluj IT 40 de angajatori, între care Steelcase, Magneti Marelli, Siemens, Amplexor, Bosch, Catalysts, Continental, Erny, Halcion Mobile, Hosterion, MHP (Porsche), MindMaze, Porsche Engineering, Redsharp sau Riverbed.

La Târgul de Cariere vor fi organizate workshopuri, challenge-uri tehnice și concursuri. Unul dintre workshopuri este organizat, în cadrul TdC Cluj IT, de compania Siemens și se adresează atât celor interesați de cele mai
noi tehnologii SAP, cât și studenților. De asemenea, compania Bosch organizează la Târgul de Cariere
Cluj Global workshopul „Latest Trends in Surface Mounting Technology (SMT)”, dedicat pasionaților de Electronică și Inginerie. Vor fi și așa-numitele speed-challenge-uri, acele concursuri pe loc în care participanții sunt provocații să îți testeze abilitățile și cunoștințele. Dacă Yardi România va testa cunoștințele de limba engleză, cei de la compania Star Transmission îi va provoca pe participanți să asambleze pe loc o cutie de viteze cu 9 trepte. Ambele concursuri sunt cu premii și fără înscriere prealabilă, desfășurându-se pe tot parcursul evenimentului de recrutare.
Apel pentru startupuri.

Pentru prima dată la acest eveniment va exista și o zonă dedicată afacerilor la început de drum. Astfel, Târgul de Cariere le-a dat ocazia unor startupuri să participe gratuit la eveniment. „În acest fel, se dorește crearea unei punți între micile afaceri și cele peste 25.000 de persoane care vizitează evenimentele TdC în fiecare sezon”, spun organizatorii. Șase startupuri au fost selectate în acest proces să participe la Cluj, între 17 și 20 aprilie, la Sala Polivalentă.

La ediția din această primăvară va fi pus un accent deosebit pe programele de voluntariat.

 

Sursa foto: Târgul de Cariere

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare