Închide

socios u cluj

Sabău, la picioarele fanilor Universității. „Ce se întâmplă aici e unic. În doi ani sper să avem 10.000 de socios!”

mai 03, 2017 0 1923

Universitatea se pregătește de liga a III-a și își face de pe acum planuri pentru viitor. Clubul a ajuns la aproape 1000 de membri cotizanți,…

„Socios” de trei săptămâni. Fanii lui U au plătit cotizații cât jumătate din bugetul clubului pentru acest sezon

nov. 23, 2016 0 2142

Lansat pe 3 noiembrie, programul socios arată, deocamdată, că lumea n-a uitat de Universitatea Cluj. Până astăzi (23 noiembrie), clubul a înregistrat 475 de membri…

Fanii lui U pot deveni oficial membri ai clubului. Cât costă cotizația anuală și ce beneficii au suporterii

nov. 01, 2016 2 3993

După modelul altor cluburi din străinătate sau din România, Universitatea Cluj lansează programul „socios” prin care suporterii pot contribui și financiar la activitatea clubului. „Începând…

Până unde va fi susținută U Cluj de Primărie și Universități? Plus: un model de urmărit la Timișoara

oct. 18, 2016 1 2648

Universitatea Cluj își continuă drumul spre promovare în liga a III-a. A remizat o singură dată, la Arieșul Turda, dar a fost mai mult o…