Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la prezentarea raportului săptămânal, referitor la temele elevilor, că „profesorii trebuie să se coordoneze între ei, dar…
daniel david
Daniel David, despre temele pentru acasă: Profesorii trebuie să se coordoneze între ei, dar în același timp este nevoie și de flexibilitate. Până la urmă, temele sunt date de profesori în interesul și în beneficiul copiilor
mart. 28, 2025 0 221
Gramatica și istoria românilor revin ca materii de studiu pentru liceeni
feb. 10, 2025 0 160
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a afirmat luni că după mai mult de 20 de ani „de lipsă”, vor fi readuse, potrivit noilor planuri-cadru,…
Războiul foștilor rectori ai UBB: ministrul Educației, Daniel David, îi dă replica președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop: Avem șansa să trecem de la un sistem de educație în care se predă mult și prost, la unul în care se predă bine și cu echilibru între centralizare și descentralizare
feb. 03, 2025 0 336
Ministrul Educației, Daniel David, îi dă replica președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, în dezbaterea proiectelor de plan-cadru pentru liceu lansate de Ministerul Educației. „Îl…
Daniel David: Avem trei Românii, cea tradițională, a bunicilor noștri, care nu se tem de instituții euroatlantice doar că nu le înțeleg, cea „anti-sistem”, a românilor care nu mai cred în instituțiile statului și care vor să le dea foc, dar și o Românie modernă a celor care cred în instituții și caută soluții
ian. 26, 2025 0 596
Ministrul Educației, Daniel David, a făcut mai multe declarații duminică, la Consiliul Național al PNL, întrunit pentru a valida candidatura la alegerile prezidențiale din 4…
Fără materii noi în învățământul primar/Noul ministru vrea metode mai bune de predare
ian. 03, 2025 0 135
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat că nu este în favoarea introducerii de materii noi în învăţământul preuniversitar şi că educaţia de mediu, educaţia juridică…
Ce măsuri va lua noul Ministru al Educației în perioada următoare
ian. 03, 2025 0 275
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat că în perioada următoare trebuie lansate planurile cadru pentru liceu care să fie puse în dezbatere publică, iar pentru…
Ministrul Educației, Daniel David, își propune să protejeze oamenii de ideile lui Călin Georgescu, mai ales a celor care promovează pseudoștiința și pseudoreligia
ian. 02, 2025 2 306
Psihologul Daniel David, actual ministru al Educaţiei, explică, pe blogul personal, de ce este un „adversar al ideilor lui Călin Georgescu”, mai ales ale celor…
Daniel David, despre bugetul pentru educație și cercetare: În prima fază mă aştept la o creștere față de anul trecut
dec. 30, 2024 0 120
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat că se aşteaptă ca ministerul pe care îl conduce să beneficieze în 2025 de un buget mai…
Pro-rusul Călin Georgescu, afirmații delirante la adresa lui Daniel David, proaspăt învestit ministru al Educației: „Vrea să bage cipuri în creierul românilor”
dec. 24, 2024 0 747
După învestirea noului Guvern PSD-PNL-UDMR, condus de Marcel Ciolacu, candidatul pro-rus și izolaționist la președinția României, Călin Georgescu a ieșit pe rețele de socializare cu…
Daniel David: „Toți vorbesc de ministere «de forță». Pentru mine, cel mai puternic trebuie să fie cel care se ocupă de educație”
dec. 23, 2024 0 202
Daniel David, propus pentru a prelua portofoliul Educaţiei şi Cercetării în noul Guvern, a primit aviz favorabil în comisiile de specialitate. El a declarat azi…
Crin Antonescu, candidat din partea alianței de guvernare la prezidențiale. Cum arată Ministerele și ce portofoliu preia Daniel David, rectorul UBB
dec. 23, 2024 0 475
PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns la un acord de coaliție pentru formarea viitorului guvern și în privința componenței cabinetului guvernamental. De…
Rectorul UBB Cluj, Daniel David, ar fi una dintre propunerile lui Ilie Bolojan pentru conducerea Ministerului Educației, în viitorul Guvern
dec. 22, 2024 0 444
Rectorul Daniel David este una dintre propunerile de ministru al Educației cu care președintele PNL Ilie Bolojan intră în discuțiile cu conducerea partidului, după ce…
Daniel David, rectorul UBB Cluj: N-aş spune nu unei candidaturi. Nu mă propun, am fost propus. Avem nevoie de o analiză sociologică, de o strategie serioasă, de o consultare a poporului
dec. 19, 2024 0 195
Într-o intervenție în emisiune la Prima News, marți seara, rectorul universității ”Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca a subliniat că n-ar spune nu în privința unei candidaturi…
Rectorul UBB, Daniel David, după ce liderul UDMR l-a menționat ca posibil candidat pentru președinție: „Aceste angajamente pentru România euroatlantică nu au fost pentru o potențială candidatură de acest fel”
dec. 11, 2024 0 420
După ce numele său a fost menționat de Kelemen Hunor, liderul UDMR, ca posibil candidat proeuropean la alegerile prezidențiale, Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca…
Rectorul UBB, Daniel David, după decizia CCR: Să unim Româniile polarizate într-o Românie puternică, euroatlantică
dec. 06, 2024 0 283
Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. psih. Daniel David, lansează un apel la raţiune şi înţelepciune după decizia CCR privind anularea alegerilor…
Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai, replică la Ilie Bolojan care cere universități „mai antreprenoriale”: Universitatea Harvard nu este o universitate antreprenorială, nici UBB
nov. 21, 2024 0 260
Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, îi dă replica lui Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, propus premier și de lideri din PNL, dar…
Rectorul UBB, posibilă explicație pentru care peste 40% dintre tinerii români ar prefera o dictatură: ”Oamenii care ajung în pozițiile de putere într-o societate democratică astăzi nu mai sunt modele de urmat, nu mai sunt repere”
nov. 06, 2024 0 136
41% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani din România au declarat că un regim totalitar ar fi bun pentru țara…
Rețea alumni UBB în SUA, dorită de rectorul Daniel David
oct. 20, 2024 0 210
Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, a anunțat că dorește o rețea alumni în SUA, după ce a participat la o întâlnire academică la Washington,…
Reacția rectorului UBB, Daniel David, după publicarea clasamentului Shanghai Ranking 2024 din care Universitatea clujenaă a ieșit în 2023 iar România nu mai este reprezentată de nicio instituție de învățămând superior în 2024
aug. 16, 2024 1 8677
Reducerea fragmentării în marile centre universitare din România, fie prin concentrări academice, fie prin programe noi, dar și o finanțare mai bună pentru o serie…
Ziariștii îi invită pe clujeni la o dezbatere pe tema alegerilor/Participă universitari și sociologi
apr. 24, 2024 0 129
Asociatia Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC) invită clujenii, joi, 25 aprilie, ora 18.00, la o dezbatere cu tema ”Presa clujeană și Alegerile din 9 iunie”…
Dieta Carpato-Danubiană, recomandată de Federația Română de Diabet, testată de UBB/Rectorul Daniel David spune că se va înscrie în studiu/În 2025 se vor face recomandări de alimente sănătoase, inclusiv de politici publice pentru școli
mart. 04, 2024 1 242
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că inițiază proiectul CARPO ce vizează construirea unui comportament alimentar sănătos, în care testează efectele unui anumit tip de alimentație….
Încă un mandat pentru Daniel David la șefia celei mai mari universități din țară, ”Babeș-Bolyai”, după alegerile de azi pentru funcția de rector, la care a fost singurul candidat
feb. 08, 2024 0 427
Încă un mandat pentru Daniel David la șefia celei mai mari universități din țară, ”Babeș-Bolyai”, după alegerile de azi pentru funcția de rector, la care…
Clasamentele universităților sunt afectate de probleme și „va trebui să ne gândim foarte serios în viitor ce facem” cu ele / „Legislația românească nu este gândită pentru universități world class” – rectorul UBB în prezentarea programului său pentru următorul mandat
feb. 07, 2024 0 357
„Lumea se schimbă și în zona rankingurilor și probabil va trebui să ne schimbăm și noi. Marile universități din America încep să le refuze. Harvard,…
Profesorul Daniel David critică faptul că Ministerul Muncii recunoaște profesii ca numerolog și astrolog în România/”E halucinant …De ce ne mai mirăm de acesteste rezultate la Pisa
dec. 16, 2023 0 625
Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Daniel David, critică dur decizia Ministerului Muncii de a considera drept „ocupaţii” legal recunoscute pe cea de numerolog sau…
Daniel David: Mă tem de noua paradigmă de peste 4-5 ani a României moderne, când vom face trecerea de la România tradițională
nov. 06, 2023 2 5598
Rectorul UBB Cluj Napoca, Daniel David afirmă că oamenii nu mai știu să tacă când ar trebui să tacă. „Când ești în fază de emancipare…