Închide

Daniel David: Avem trei Românii, cea tradițională, a bunicilor noștri, care nu se tem de instituții euroatlantice doar că nu le înțeleg, cea „anti-sistem”, a românilor care nu mai cred în instituțiile statului și care vor să le dea foc, dar și o Românie modernă a celor care cred în instituții și caută soluții

ActualitateEducaţiePoliticaTop News by Actual de Cluj - ian. 26, 2025 0 387

Ministrul Educației, Daniel David, a făcut mai multe declarații duminică, la Consiliul Național al PNL, întrunit pentru a valida candidatura la alegerile prezidențiale din 4 mai, vorbind în principal despre lipsa de alfabetizare a aproape jumătate din societate și despre ”trei Românii” care sunt antagonizate atât de mult încât ”pun în risc țesutul social” și inclusiv statul modern, relatează G4Media.ro

  • În 2015, când am scris lucrarea ”Psihologia românilor”, am observat că un procent îngrijorător de populație, peste 40%, atenție nu 4%, peste 40%, avea o problemă cu alfabetizarea științifică, alfabetizarea educațională, zona de religiozitate era plină de superstiții și cu îngrijorare am ieșit în spațiul public vorbind despre aceste lucruri pe care foarte puțini au vrut să le asculte atunci (…)
  • Oameni cu acest profil au intrat în spațiul public. Critica nu o îndrept spre acești oameni, o îndrept spre sistemul de educație, o îndrept spre știință, o îndrept în zonele care au creat contextul și au abandonat acești oameni care treptat au devenit prizonieri unor abordări de pseudo-știință, pseudo-religie și superstiții.
  • Este responsabilitatea noastră să înțelegem aceste lucruri, să-i recuperăm și să-i aducem într-o zonă a educației și a științei.
  • A doua problemă: Tot atunci spuneam că există două Românii, psihocultural vorbind. O Românie pe care am numit-o o Românie tradițională (…) organizată în logica unei familii extinse care nu crede mult în instituții și care atunci când are o problemă întreabă așa: ”Cunoști pe cineva care mă poate ajuta?”.
  • Și spuneam că în același timp avem o Românie modernă, care crede în instituții, o România care atunci când are probleme își pune întrebarea: ”Care e procedura pentru a găsi soluția?”.
  • Și spuneam atunci că treptat România tradițională se va moderniza. Din păcate, am avut o neșansă istorică extraordinară: În timp ce eram în acest proces de modernizare, instituțiile moderne democratice au început să slăbească peste tot în lume.
  • De asemenea, în acest proces de trecere din zona mai tradițională în mai modernă, din cauza acelui context religios, tradițional de care am vorbit, care nu a protejat oamenii, am reușit să distorsionăm întregul context, astfel că acum, psihocultural vorbind, avem trei Românii cel puțin:
  • Avem o Românie tradițională, este România bunicilor noștri, o Românie care nu este împotriva instituțiilor euroatlantice, dar se teme de ele fiindcă nu le înțelege, este o Românie grevată de teamă în primul rând.
  • Avem după aceea o Românie anti-sistem, foarte interesant, o Românie care este împotriva instituțiilor, pentru că vede că nu funcționează bine. O Românie care în loc să caute, însă, soluții la faptul că instituțiile nu funcționează bine a ales ideea de a le da foc, pur și simplu, este care pe care. Și este dominată de ură și de frustrare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare