Închide

Sute de protestatari ocupă strada a doua zi consecutiv, la Cluj

ActualitateTop News by Actual de Cluj - aug. 12, 2018 0 173

Sute de protestatari au ocupat și în această seară bulevardul 21 Decembrie 1989 în fața Instituției Prefectului, într-un miting împotriva violențelor din urmă cu două zile din București

Protestul de azi a fost considerabil mai mic ca amploare decât cel de ieri – câteva sute de persoane au răspuns și azi la apelul organizatorilor și s-au adunat în piața Unirii din centrul Clujului ca să-și manifeste dezaprobarea față de violențele din urmă cu două zile din București, când protestatarii au fost dispersați de jandarmi folosind tunuri cu apă, gaze lacrimogene și bastoane și zeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Protestatarii s-au așezat pe asfalt în fața clădirii Instituției Prefectului, au scandat împotriva PSD și au cerut să vină prefectul Aurel Cherecheș să vorbească cu ei – „Să vină prefectul!”, au scandat aceștia – dar fiind duminică seara în clădire nu se afla nimeni în afara paznicilor, astfel că cererea lor a rămas fără ecou.

Să mai spunem că, la fel ca ieri, protestatarii au intonat imnul României și au pornit lanternele de la telefoane, într-un spectacol impresionant cu sute de luminițe.

UPDATE ora 23: puțin înainte de ora 23 un protestatar a montat un cort în fața Prefecturii și e hotărât să rămână aici peste noapte; câteva zeci de persoane se află încă pe bulevard.

Ca de obicei, actualdecluj.ro s-a aflat în mijlocul manifestanților și a transmis live de la fața locului:





Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare