Închide

Suspendarea oricărei acţiuni de campanie electorală. În acest moment, prioritar este ca supravieţuitorii tragediei de la Piatra Neamţ să aibă parte de îngrijiri medicale, transmite liderul PSD, Marcel Ciolacu

ActualitatePoliticaSănătate by Actual de Cluj - nov. 15, 2020 0 178

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, duminică, suspendarea oricărei acţiuni de campanie electorală din respect pentru tragedia de la Piatra Neamţ, menţionând că toţi decidenţii politici au obligaţia să se ocupe, în acest moment, exclusiv de sănătatea oamenilor, nu de alegeri.

Liderul PSD a mai adăugat că a discutat cu autorităţile judeţene şi s-au găsit soluţii pentru ca activitatea din spitalul judeţean din Piatra Neamţ să continue.

„Am discutat cu toţi colegii mei şi am decis suspendarea oricărei acţiuni de campanie electorală, din respect pentru această imensă tragedie. Toţi decidenţii politici au obligaţia, în acest moment, să se ocupe exclusiv de sănătatea oamenilor, nu de alegeri”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Zece persoane au decedat în urma incendiului izbucnit, sâmbătă seara, la Secţia ATI a Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.

Alți pacienți au fost transferați la Spitalul din Lețcani. Printre persoanele rănite se numără și cadre medicale, între care și medicul de gardă Cătălin Denciu, care a încercat să își salveze pacienții, și medicul ATI din secția non-COVID, Pavel Borș, care a stins cu mâinile goale hainele colegului său.

Sursa Foto: Facebook/Marcel Ciolacu

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare