Surorile care dau viață benzilor desenate

Două surori, aceeași pasiune: banda desenată. Maria și Ileana Surducan vorbesc frumos una despre cealaltă dar nu uită se se înțepe, în glumă, de fiecare dată când sunt puse față-n față: “Eu sunt aia mai frumoasă”. “Eu sunt cea mai deșteaptă”, răspunde cealaltă. Competiția dintre ele, o spun cu gura lor, este motivul pentru care au ajuns în punctul în care se află acum, profesional. Dacă Maria a publicat benzi desenate în Book of George și în Urban Comics și a scris și desenat mai multe cărți pentru copii, Ileana, sora mai mică, a reușit mai ușor să iasă pe piața franceză cu același fel de produse. Amintim că în 9 și 10 mai, surorile Surducan au reprezentat România cea de-a cincisprezecea ediție a Festivalului Internațional de Bandă Desenată, de la Stockholm. ActualdeCluj.Ro a stat de vorbă cu cele două ilustratoare pentru a afla mai multe lucruri despre fiecare.
Reporter: Cum ați început să faceți bandă desenată?
Ileana Surducan: Nu am avut nici o legătură cu domeniul. Am făcut “Ceramică” și am descoperit abia în 2007 un site franțuzesc unde am publicat bandă desenată online. De atunci am publicat cam una pe lună, dar anul ăsta m-am oprit. Majoritatea benzilor erau făcute de mână sau pe calculator, dar eu făceam în acuarelă și lucrul ăsta a fost apreciat. În 2008, toamna, am început “Glorioasa Fanzină”, cu ajutorul a doi artișt francezi veniți la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. Noi eram un grup de studenți de la UAD (n.r. Universitatea de Arte și Design), adică noi două și colegele noastre, vreo 10 persoane.

Maria Surducan: Eram studentă la Grafică, mă îndreptam spre publicitate și am ajuns la ilustrație de carte. Când a început Ileana să facă benzi desenate eu am zis că nu mă interesează, dar a venit momentul când totul a căzut pe mine. Ea era plecată cu o bursă în Belgia și trebuia să mă ocup de „fanzină”. Așa am făcut eu prima bandă desenată, din care nu se înțelege absolut nimic. Dar odată ce te prinde microbul, nu ma poți scăpa. E o metodă foarte simplă de a spune povești. Noi, oamenii, toți spunem povești când ne întâlnim cu prietenii, de exemplu. E, dacă vreți, ca și cum ai turna scurtmetraje. Eu am învățat să fac bandă desenată citind bandă desenată.
Reporter: Ce înseamnă pentru voi ilustrația?
Maria Surducan: Ilustrația poate fi citită, descoperită…De imagini îți aduci aminte toată viața, dar în ilustrații se strecoară lucruri pe care doar adulții le înțeleg și le pricep. De exemplu, mie-mi plăceau mult ilustrațiile lui Val Munteanu – rochiile prințeselor. Mi se păreau extraordinare pentru că erau făcute altfel, dar ele erau realizate exact din costumul bizantin.

Ileana Surducan: Ilustrația aduce ceva în plus față de text. Copiii își imaginează unele lucruri, dar altele nu le poate reține și vedea, pentru că nu are cultura imaginară a unui adult. Asta duce la formarea gustului, la unei estetici care îți rămâne toată viața.
Reporter: Ce înseamnă să fii un artist ilustrator bun?

Maria Surducan: Trebuie să fii un bun povestitor și, cred eu, abilitățile de desen sunt secundare poveștii pe care o spui. E ca și cum ai face un film, dar trebuie să te gândești singur cum să pui camera și nu numai. Se practică și banda desenată pe textul altcuiva și sunt echipe întregi – scenarist, desenator, colorist etc. – care lucrează la un singur produs. În Japonia, de exemplu, sunt oameni care desenează doar ochii în benzile desenate.

Mie-mi place mult să lucrez singură, dar dacă aș avea pe cineva să lucreze cu culoarea, m-ar ajuta foarte mult. “Prâslea cel voinic și merele de aur” l-am făcut aproape singură, dar am avut întâlniri cu clubul în urma cărora am schimbat lucruri. Oricum, profesionist te consideri cândi reușești să îț recuperezi cheltuielile făcute.

Ileana Surducan: Pentru un artist o marcă a profesionalismului este atunci când publică un album, dar până și partea asta este discutabilă, însă în contextul românesc nu sunt artiști care trăiesc din bandă desenată. Atâta vreme cât la noi nu există o școală pentru a învăța cum se face banda desenată, pentru a o realiza trebuie doar să știi, să vrei, să ai pasiune și să ai ceva de povestit.
Reporter: La ce nivel se află banda desenată în România?

Ileana Surducan: În România lipsește industria benzii desenate și nu există o cerere puternică din partea publicului. Din cauza asta trebuie să duci mai multă muncă de convingere, deoarece există încă mulți oameni pentru care banda desenată înseamnă încă un lucru pentru copii sau se rezumă la Pif și Hercule. Există, însă, o generație interesată de comics-urile americane și de manga, dar interesul lor trebuie folosit pentru a le prezenta și altfel de bandă desenată.

Maria Surducan: Noi ieșim cu greu din zona în care totul se învață la școală. Există riscul să îmbinăm școala cu televizorul și să facem o generație care să aștepte să-i dai totul pe tavă. În România nu avem bandă desenată pentru că nu avem public și nu avem public pentru că nu există bandă desenată. Soluțiile pentru rezolvarea acestei probleme sunt campaniile de crowdfounding sau finanțările primite de la diverse institute. Totul ține de tradiție, iar lucrurile încep să se miște, dar în mod dezorganizat.
Reporter: Care e legătura dintre edituri și ilustratori? Cum ajungi să  publici?
Ileana Surducan: Sunt edituri care caută ilustratori și cel mai simplu este să găsească prezența lor online.

Maria Surducan: Editurile trebuie să știe că exiști. Sunt ilustratori care se întreabă de ce nu-i publică nimeni sau sunt editori care ar vrea să facă asta, dar spun ca e scump. Costurile de tipar ale cărților de benzi desenate sunt foarte mari.
Reporter: Ce înseamnă grupul de ilustratori de bandă desenată din Cluj?

leana Surducan: Noi nu avem o asociație, suntem un simplu grup care se întâlnește și lucrează. Singurul lucru ce ne leagă sunt proiectele. Banda desenată din Cluj e reprezentată de un nucleu de câteva persoane, cam 10 pe care se poate conta, din vreo 20 de oameni în zilele bune. Ideea e că munca de la club nu e pentru nimeni un job.

Maria Surducan: Clubul funcționează pe sarcini. Avem fiecare aportul nostru, discutăm, dar sunt și dăți în care ne întâlnim doar să ne vedem și ne punem și desenăm. Pe lângă centrul de la Cluj există unul la București, la Timișoara, dar și la Brașov, atâta doar că la noi poate suntem mai organizați.
Reporter: Care a fost proiectul de suflet, cu care ați vrea să vă lăudați?
Maria Surducan: Munca cap-coadă la “Prâslea cel voinic și merele de aur”, proiectul cu care mă pot lăuda, a durat șase luni: trei luni scenariul și trei luni realizarea desenelor.

Ileana Surducan: Eu aș putea să vorbesc despre proiectul “Le Cirque”, care ar putea fi numit proiectul meu de suflet. A fost o realizare mare, dar nu te poți culca pe laude, au trecut deja doi ani de când l-am lansat.
Reporter: Spuneți-mi și despre alte proiecte la care ați lucrat recent.
Ileana Surducan: Un proiect pe care mi-l amintesc acum e cel al Ambasadei Cehiei și se referă la o colecție de benzi desenate despre relațiile româno-cehe, despre comunitatea de cehi din Banat. Am făcut documentarea prin satele respective vizavi de comunitatea asta care e mai cunoscută în Cehia decât la noi, care au obiceiuri care nu mai există în Cehia, dar la noi au reușit să se păstreze.

Maria Surducan: Una din ultimele mele lucrări este o carte în franceză cu titlul “Foire du Nuit”, sau “Bâlci de noapte”, pe care am scris-o și am desenat-o. Este vorba de un roman grafic, de 80 de pagini în culori, în formatul 16/24.
Legătura dintre Comics Club Cluj și “Glorioasa Fanzină”

Aveam “Glorioasa Fanzină” pe care o scoteam și la început era o revistă xeroxată, capsată sponsorizată pe urmă de Centrul Cultural Francez. Am început să o și vindem, pe urmă și am schimbat formatul. Scoteam câte un număr când era câte un eveniment important. Momentul în care s-a coagulat clubul de bandă desenată am încercat să legăm “fanzina” de el. Deși era tot aici, cu Adi Barbu ne-am întâlnit după câțiva ani, uitându-ne cine mai face același lucru. Împreună am publicat albumul Urban Comics – made in Cluj, cu povești legate de Cluj. Au fost 16 oameni care au participat, a ieșit o ediție bilingvă. – Ileana Surducan

Interviu realizat de Mihai HENDEA

Acest material de presă este conceput și publicat în cadrul proiectului „Femeia în viziunea mass-media – factor de echilibru și egalitate”, susținut cu fonduri europene prin POS DRU și derulat de Consiliul Județean Cluj în parteneriat cu SIVECO și Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC). Proiectul urmărește promovarea poveștilor de succes ale 60 de femei din Cluj – găsiți pe site-ul proiectului interviuri și reportaje despre clujence care au reușit în cariera lor ori au depășit prejudecăți de gen.

Nici un comentariu

Actual de Cluj