Închide

Cu datorii istorice, Stațiunea de cercetare din Gheorgheni a rămas și fără apă: “Facem ce și cum putem!”

Actualitate by Luminiţa Silea - apr. 15, 2014 0 927

Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Cluj care administrează 366 de hectare din intravilanul oraşului are apa tăiată de aproape două săptămâni. Directorul structurii spune că mai există câţiva angajaţi şi promisiuni că în două luni staţiunea va fi preluată oficial de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV).

Statiune2

De la politicieni la oficiali din administraţie, toţi s-au bătut cu pumnul în piept că vor salva cercetarea horticolă clujeană, mai precis staţiunea din Gherogheni, de pe strada Horticultorilor, continuatoarea faimoasei livezi Palocsay care are în administrare un teren valoros, dar cu probleme generate de revendicări şi procese în instanţă. Prin decizii centrale s-a stabilit ca cercetarea să rămână cu 176 de hectare şi în administrarea USAMV, iar restul terenului să treacă la primărie pentru a fi dat revendicatorilor.  Promisiunile şi transferul staţiunii la Universitate au rămas însă fără rezultat de mai bine de cinci ani.

“Am vorbit cu rectorul USAMV (Doru Pamfil – n.red.) şi mâine ia staţiunea, dar dacă se şterg penalităţile. Clujul şi Craiova este în situaţia asta, la alte unităţi aflate în aceeaşi situaţie s-au şters penalităţile. Ministrul Educaţiei ne-a promsis că se ocupă de preluare şi face demersuri şi la Ministerul Finanţelor pentru a se emite hârtia prin care se şterg penalităţile. Pentru că mare parte a datoriei sunt penalităţile. Pentru că nu a mai funcţionat, în ultimii ani nu s-au mai adunat datorii”, a explicat prefectul Gheorghe Vuşcan.

Cu datorii de aproximativ 2 milioane de euro, staţiunea este  în imposibilitate de a funcţiona. De două săptămâni a fost sistată şi furnizarea apei, iar numărul angajaților a scăzut la 28. Directoarea structurii, Eugenia Hărşan, spune că personalul lucrează cum poate în condiţiile date, fără apă, încălzire sau alte utilităţi. Serele unde altădată tronau soiuri de trandafiri premiaţi s-au transformat într-o ruină de fiare şi sticlă spartă. Nu se pot casa fără acte. Iar actele trebuie să vină de la Bucureşti.

“Două sere s-au dărâmat chiar iarna aceasta din cauza zăpezii. Nu le putem demomta pentru că n-avem autorizaţie. Fiind în administrarea statului, trebuie Hotărâre de Guvern. Mai avem câţiva angajaţi, facem şi lucrăm cum putem”, a menţionat Hărşan. Directoarea Staţiunii susține că are promisiuni că penalităţile vor fi şterse şi instituţia va fi preluată de USAMV. “Ca să apară ordinul de la Ministerul Finanţelor pentru scutirea de penalităţi avem promisiuni ferme. În două săptămâni sau în două luni lucrurile ar trebuie să fie rezolvate”, a adăugat Hărşan.

Terenul pe care îl administrează staţiunea prezintă obiectul unor porcese de revendicare. Primăria şi Prefectura au recunoscut  dreptul de proprietate al oamenilor pe o suprafaţă de peste 50 de hectare din perimetrul central al staţiunii, iar instituţia a atacat în instanţă respectivele hotărâri, motivînd că în urmă cu 60 de ani, la înfiinţarea staţiunii, foştii proprietari au fost despăgubiţi cu terenuri la schimb. Revendicatorii s-au constituit parte la process,  care se tot judecă de câţiva ani buni.

“Următorul termen este în luna mai. Obiecţiunile noastre cu privire la faptul că în momentul în care s-a reconstituit dreptul de proprietate al oamenilor nu se făcea distincţia că terenul este în domeniul public au fost respinse. Staţiunea a plătit doar jumătate din costul expetizei iar la următorul termen Universitatea care a primit în administrare o parte din terenul staţiunii (170 de hectare – n.red) trebuie să-şi spună punctul de vedere. Noi suntem însă decişi, dacă pierdem, să continuăm lupta şi să apelăm la toate căile de atac”, a spus Sztranyczki Szilard, avocatul celor 80 de familii de hostezseni care au deţinut terenuri în fosta livadă Palocsay, acum administrată de Staţiunea de Cercetare.

De cealaltă parte, conducerea staţiunii susţine că oamenii au fost amăgiţi de primărie şi prefectură,  care ar fi trebuit să le dea, de fapt, terenurile pe care le-au primit la schimb în momentul înfiinţării staţiunii. Revendicatorii, în schimb, spun că la mijloc s-ar afla interese politice, având în vedere că este vorba despre unul dintre terenurile valoroase ale oraşului în intravilan. “Există interese să dispară staţiunea şi nici noi să nu ne primim pământurile. Este o bătaie de joc. Se aşteaptă ca noi să murim. Staţiunea nu mai cercetează nimic, e în pargină, serele sunt dărâmate. De ani de zile suntem purtaţi pe drumuri, politicienii ne mint şi ne promit tot felul, instanţa ne amână şi nimic nu se rezolvă”, a atras atenţia Bertalan Miclos, liderul revendicatorilor.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare