Stația de transport în comun Fabrica de Bere din Cluj-Napoca revine pe vechiul amplasament
Actualitate by Actual de Cluj - mart. 20, 2023 0 403
Stația de transport în comun Fabrica de Bere din Cluj-Napoca revine pe vechiul amplasament după câteva săptămâni în care a fost mutată din cauza lucrărilor la carosabilul Căii Mănăștur.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA a informat că de azi stația Fabrica de Bere va reveni pe vechiul amplasament. ”Menționăm faptul că datorită lucrărilor de modernizare a străzilor Calea Moților și Calea Mănăștur, în data de 10 martie 2023, stația Fabrica de Bere a fost relocată cu aproximativ 60 de metri spre Calea Mănăștur”, a arătat compania de transport.
