Spitalul CFR Cluj nu are autorizație de securitate la incendiu la un an după ce e amendat cu 50.000 lei
Actualitate by Actual de Cluj - nov. 22, 2020 0 221
Spitalul CFR din Cluj a fost amendat în urmă cu un an cu 50.000 de lei după ce pompierii au constatat că spitalul nu are autorizație de securitate la incendiu; ca o coincidență, în această dimineață în spital a izbucnit un incendiu.
Controlul a avut loc în 21 noiembrie 2019, în urmă cu exact un an. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Andrei Biriș spune că la control s-a constatat că, deși au fost emise două avize de securitate la incendiu, respectiv în 2009 un aviz pentru modernizarea secției ORL și oftamologie – extindere în regim D+P+M, recompartimentări, reorganizări, și în 2015 un alt aviz pentru modernizare bloc operator și secție ATI în secția chirurgie, până în momentul actual nu s-a solicitat și obținut autorizația de securitate la incendiu aferente celor două avize.
”În urma celor constatate, s-a aplicat sancțiunea contravențională de 50.000 lei. La nivelul Spitalului Clinic C.F. Cluj-Napoca, în urma controlului, a fost întocmit un plan propriu de măsuri care cuprindea și obținerea autorizației de securitate la incendiu. Până în momentul de față, nu s-a depus solicitare la I.S.U. Cluj în acest sens”, a mai arătat el.
Să menționăm, în spital a izbucnit în această dimineață un incendiu. Citește și:
Incendiu la Spitalul CFR din Cluj. Trei pacienți au fost evacuați
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Destinație nouă de pe aeroportul din Cluj: Compania Swiss International Air Lines operează, de azi, curse spre Zurich
mart. 28, 2024 0
-
Un horror japonez vechi de un secol, din vremea filmelor mute, e proiectat la cel mai mare festival de film din România, TIFF de la Cluj, în cine-concert în Mănăștur, în interpretarea live a cunoscutei Irina-Margareta Nistor
mart. 28, 2024 0