Închide

Spectacol folcloric dedicat mamelor, la Cluj

Cultură by Actual de Cluj - mart. 01, 2023 0 345

Spectacol folcloric dedicat mamelor, la Cluj.

Spectacolul e organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, marți 7 martie la ora 18 la Cercul Militar din Cluj-Napoca, din Piața Avram Iancu, cu interprete de muzică populară, grupuri tradiționale, dar și jucăuși.

”Viața femeii din satul tradițional a fost grea întotdeauna”, arată organizatorii. ”Prin hărnicie, femeile au contribuit și contribuie la bunăstarea familiilor, au născut și au crescut copii, au hrănit și au îmbrăcat toată casa și pe toți membrii familiei. Tot ele au păstrat credința și tradiția. Așa că, ziua de 8 Martie este un bun prilej să ne amintim de rolul crucial pe care mamele și femeile, în general, îl au în viața noastră”.

Pe scenă vor evolua Mariana Morcan, Ana Georgeta Balla, împreună cu fiica, Narcisa Balla, acompaniate de Orchestra profesionistă ”Cununa Transilvană”, care va prezenta în fața publicului și suite instrumentale de excepție. ”În trecut, fetele erau învățate de mame, încă de mici, cum se ține o casă și ce trebuie să muncească pentru „a nu fi de poveste în sat”. Astfel, în cadrul spectacolului vor fi aduse în scenă și obiceiuri din vatra satului, în cadrul cărora mamele își învățau fetele muncile casnice”, mai arată organizatorii. Astfel, grupul ”Păstrătorii Tradiției Răchițele”, coordonat de profesoara Marioara Boc, va prezenta obiceiul ”Claca de gheme”. Invitată specială este Ana Ilca și fecioru’ Alin Mureșan, alături de jucăușii satului: frații Trif, Ion Moldovan și Vasilică jucăușu’, cu nevestele.
Evenimentul este prezentat de Ovidiu Mirel Rusu.
Biletele sunt disponibile online, dar și în Librăriile Cărturești (Iulius Mall, Vivo, Platinia Shopping Center). Totodată, se vor putea achiziționa și în ziua spectacolului, la Cercul Militar.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu