Închide

Specialiști europeni în diabet vin la Cluj

Sănătate by Actual de Cluj - feb. 16, 2015 0 372

Președintele Asociației Europene pentru Studiul Diabetului vine la Cluj, joi la o conferință internațională pe temă, unde vin neurologi și diabetologi din Marea Britanie, Austria, Germania și Ungaria.

Profesorul Andrew Boulton este președintele Asociației Europene pentru Studiul Diabetului (EASD), cea mai importanta organizație științifică europeană în domeniu, și vine la Cluj alături de Michael Brainin, fondator și fost președinte al European Stroke Organisation (ESO). Conferința de joi de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj vizează diabetul zaharat și accidentele vasculare cerebrale, rolul insulinei la nivelul creierului, impactul durerii neuropate asupra neuroplasticității sistemului nervos central, durerea neuropată și implicațiile sale asupra sindromului de picior diabetic, microscopia confocală a corneei, tratamentul polineuropatiei diabetice simptomatice, precum și strategii terapeutice de restabilire a microcirculației la persoanele în vârstă.
„Programul științific pe care l-am pregătit este la un nivel de exigență ridicat, pentru o cât mai bună educație medicală continuă a profesioniștilor români, în beneficiul pacienților. Am ales să organizam aceste eveniment academic legat de neuropatia diabetică, în parteneriat științific cu Societatea de Neuropatie Diabetică, întrucât prevalența și incidența acestei afecțiuni sunt foarte ridicate în rândul persoanelor cu diabet zaharat. În plus, abordarea bolii reprezintă în continuare o provocare atât pentru cercetători, cât și pentru medicii practicieni”, spune Dafin Mureșanu, președintele Societății de Neurologie din România.

Lectorii evenimentului sunt Andrew Boulton (președintele Asociației Europene pentru Studiul Diabetului), Michael Brainin (fondator și fost președinte European Stroke Organisation (ESO)), Dafin Mureșanu (președintele Societății de Neurologie din România),  Peter Kempler (președintele ales al Asociației de Diabet din Ungaria),  Ovidiu Băjenaru (președinte de onoare al Societății de Neurologie din România),  Dan Ziegler (deputy director la Institutul de Diabetologie Clinică din Düsseldorf),  Ioan Andrei Vereșiu (președintele Societății de Neuropatie Diabetică), Gabriel Prada (director medical Institutul de Gerontologie și Geriatrie ‘Ana Aslan’) și Tudor Lupescu (vicepreședinte Societatea de Neuropatie Diabetică). La eveniment sunt invitați diabetologi și neurologi din toată țara, precum și alți profesioniști implicați în managementul persoanelor cu neuropatie diabetică.

Evenimentul de joi de la Cluj face parte din Seminariile Departamentului de Neuroștiințe al UMF ‘Iuliu Hațieganu’ Cluj-Napoca și va avea loc la Amfiteatrul ‘Iuliu Hațieganu’ al universității.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare