Închide

Spaţiul aerian al României, închis pentru toate zborurile operatorilor înregistraţi în Federaţia Rusă

Economie by Kristina Reştea - feb. 26, 2022 0 134

Spațiul aerian al României a fost închis pentru zborurile aeronavelor deținute de operatori înregistrați în Federația Rusă, începând cu ora 15.00, a anunțat Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Excepție de la această măsură fac zborurile umanitare și cele de urgență. În acest moment, majoritatea statelor din Europa Centrală și de Est și-au închis spațiul aerian pentru avioanele ruse, transmite Agerpres.

”În contextul conflictului din Ucraina, Guvernul României a decis suspendarea ”Acordului între Guvernul RS România şi Guvernul URSS privind transporturile aeriene civile, semnat la Bucureşti la 22.12.1976”. În consecinţă, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a emis NOTAM prin care, începând cu ora 15:00, spaţiul aerian al României a fost închis pentru toate zborurile regulate, cu sau fără aterizare pe aeroporturile din ţară, pentru aeronavele operatorilor înregistraţi in Federaţia Rusă”, au transmis, sâmbătă, autorităţile române.

“România a început procedurile de suspendare a dreptului de survol deasupra teritoriului său, precum şi a dreptului de aterizare pe teritoriul României pentru aeronavele care aparţin companiilor din Federaţia Rusă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, sâmbătă, după şedinţa Task Force pentru gestionarea situaţiei generate de agresiunea militară rusă din Ucraina.

În acest moment, majoritatea statelor din Europa Centrală și de Est și-au închis spațiul aerian pentru avioanele ruse. Bulgaria, Estonia și Letonia au decis să își închidă spațiul aerian pentru aeronavele companiilor aeriene ruse, relatează agenția rusă de presă Interfax.

Polonia și Republica Cehă au anunțat în urmă cu o zi că își vor închide spațiul aerian pentru aeronavele rusești.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.