Închide

Șoferul care a provocat un accident mortal săptămâna trecută pe cel mai periculos drum din Cluj a fost arestat preventiv

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 23, 2024 0 227

Șoferul care a provocat un accident mortal săptămâna trecută pe cel mai periculos drum din Cluj a fost arestat preventiv.

Procurorii au cerut arestarea sa preventivă la Judecătoria Huedin, însă magistrații acesteia au decis să-l plaseze în arest la domiciliu. Atât procurorii cât și șoferul, care se numește Adrian Mîndră, au atacat decizia cu contestație la Tribunalul Cluj, care a decis în urmă cu două zile să schimbe decizia instanței inferioare și să-l aresteze preventiv pe șofer.

Tribunalul Cluj a desființat astfel hotărârea Judecătoriei Huedin, în 21 februarie, și a admis contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin împotriva încheierii penale a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Huedin, pe care oa desființat-o în întregime. Rejudecând, instanța Tribunalului a admis propunerea Parchetului și a admis arestarea preventivă a șoferului. Acesta e cercetat penal epntru ucidere din culpă, dar și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Șoferul va fi arestat preventiv doar 22 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.

Cât privește contestația depusă de șofer, aceasta a fost respinsă ca nefondată. Decizia de arestare preventivă e definitivă și a fost pronunțată în camera de consiliu a Tribunalului în 21 februarie.

Amintim, accidentul a avut loc în 13 februarie pe cel mai periculos drum din Cluj, soldat cu un mort, a fost provocat de șoferul unui tir care a intrat pe contrasens pe fondul carosabilului umed și a acroșat cu semiremorca o autoutilitară condusă din sens opus, al cărei șofer a decedat. Accidentul a fost înregistrat în jurul orei 8.50, pe DN1 – E60, în localitatea Dumbrava, între o autoutilitară și un ansamblu de vehicule  format dintr-un cap tractor și o semiremorcă. Din primele verificări efectuate la fața locului polițiștii au constatat că șoferul ansamblului de vehicule, un bărbat, de 38 de ani, din Brăila, care circula pe direcția Bihor-Cluj, în condiții de carosabil umed ar fi pătruns pe sensul opus de mers, acroșând cu semiremorca autoutilitara condusă de un bărbat de 49 de ani din Cluj-Napoca. Din nefericire, în urma accidentului a rezultat decesul bărbatului de 49 de ani și rănirea pasagerului din autoutilitară, un bărbat de 52 de ani, care a fost transportat la spital.

 

Citește și:

Șoferul care a provocat ieri un accident mortal pe cel mai periculos drum din Cluj a fost pus sub acuzare după ce s-a dovedit că avea permisul suspendat

Șoferul care a cauzat ieri un accident mortal pe cel mai periculos drum din Cluj a fost plasat în arest la domiciliu

Nici un comentariu

Scrie un comentariu