Închide

Șoferul care a cauzat ieri un accident mortal pe cel mai periculos drum din Cluj a fost plasat în arest la domiciliu

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 14, 2024 0 568

Șoferul care a cauzat ieri un accident mortal pe cel mai periculos drum din Cluj a fost plasat în arest la domiciliu.

Motivul – șoferul avea permisul suspendat de mai bine de o lună. Acesta a provocat ieri dimineață un accident mortal pe DN1E60 în localitatea Dumbrava din Cluj, după ce remorca a ajuns pe contrasens și a izbit o camionetă care circula din sens opus. Șoferul acesteia a decedat pe loc.

Polițiștii sosiți la fața locului pentru cercetări au constatat că bărbatul avea permisul suspendat încă din ianuarie. A fost reținut ieri pentru 24 de ore iar azi a fost prezentat instanței de judecată, fiind dispusă măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

E vorba de șoferul unui ansamblu de vehicule în vârstă de 38 de ani, care a fost aseară reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive. S-a dovedit că dreptul acestuia de a conduce vehicule era suspendat din 6 ianuarie, pentru 90 de zile. În caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Amintim, accidentul de ieri dimineață de pe cel mai periculos drum din Cluj, soldat cu un mort, a fost provocat de șoferul unui tir care a intrat pe contrasens pe fondul carosabilului umed și a acroșat cu semiremorca o autoutilitară condusă din sens opus, al cărei șofer a decedat. Accidentul a fost înregistrat în jurul orei 8.50, pe DN1 – E60, în localitatea Dumbrava, între o autoutilitară și un ansamblu de vehicule  format dintr-un cap tractor și o semiremorcă. Din primele verificări efectuate la fața locului polițiștii au constatat că șoferul ansamblului de vehicule, un bărbat, de 38 de ani, din Brăila, care circula pe direcția Bihor-Cluj, în condiții de carosabil umed ar fi pătruns pe sensul opus de mers, acroșând cu semiremorca autoutilitara condusă de un bărbat de 49 de ani din Cluj-Napoca. Din nefericire, în urma accidentului a rezultat decesul bărbatului de 49 de ani și rănirea pasagerului din autoutilitară, un bărbat de 52 de ani, care a fost transportat la spital.

Conform surselor actualdecluj.ro în instanță anchetatorii au cerut arest preventiv, dar instanța nu și-a însușit propunerea, preferând măsura arestului la domiciliu.

Citește și:

Șoferul care a provocat ieri un accident mortal pe cel mai periculos drum din Cluj a fost pus sub acuzare după ce s-a dovedit că avea permisul suspendat

Nici un comentariu

Scrie un comentariu