Închide

Silvana Transilvana, Oltița Muntenița și Moldovioara Vioara, personaje în premieră la teatrul Puck cu ocazia Centenarului, premiera e în piața Muzeului

Cultură by Actual de Cluj - mai 11, 2018 0 296

Un profesor universitar clujean compune piesă de teatru pentru păpuși pentru teatrul Puck pe tema centenarului Unirii de la 1918 iar premiera este peste doar câteva zile.

Profesorul Ovidiu Pecican e autorul piesei și explică despre ce e vorba: sunt trei fete frumoase, ce reprezintă cele trei provincii istorice ale României – Silvana Transilvana, Oltița Muntenița și Moldovioara Vioara, răpite de câte trei împărați- unul rus, un turc și un austriac, și sunt salvate de trei voinici. Piesa se numește „Țara lui Împreună”  și are premiera sâmbăta viitoare, pe scena amplasată în piața Muzeului în cadrul Zilelor Clujului. Autor e Ovidiu Pecican, iar regizor e Cristian Nedea. „Face parte din programul dedicat Centenarului Unirii, redând într-o atmosferă idilică frumusețea și valorile tradiționale românești”, explică reprezentanții teatrului Puck, care pun în scenă piesa. Un element inedit este ilustrația muzicală, semnată de Sebastian Hamburger, artist care face parte din trendul lansat de Subcarpați. „E o piesă solicitată, dar care nu este nici manipulativă, nici propagandistică. Am transpus sărbătoarea noastră din acest an, Centenarul Unirii, într-o metaforă în care provinciile românești sunt niște fete frumoase care sunt răpite de împărații din jur. Cred că e o metaforă care îi va amuza și îi va bucura pe copii. Nu are nicio tentă dușmănoasă, ci pune în valoare virtuțile de frumusețe și de curaj ale poporului nostru. Teatrul de păpuși poate reflecta o conștiință civică, poate să aibă semnificații ample”, a declarat Ovidiu Pecican.

„E un spectacol făcut cu multă bucurie, iar lucrul acesta se va simți. Am apelat la un filon muzical repartizat cumva pe cele trei regiuni etnografice mari ale României. Am luat niște repere pe care, ca să le putem livra unui public care trăiește astăzi și are acces la Internet și televizor, le-am rebrenduit și remixat, cu ajutorul lui Sebastian Hamburger, artist care face parte din trendul lansat de Subcarpați. Muzica sună senzațional și actorii se simt foarte bine cântând, așa că sunt lucruri de văzut și de auzit”, completează și regizorul Nedea.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu