Închide

VIDEO Și-a redescoperit golgheterul! CFR a trecut de Botoșani, Tade a făcut spectacol și a urcat pe 1 în topul celor mai buni marcatori

Sport by Catalin Suciu - mai 11, 2015 0 390

CFR Cluj așteaptă mai degrabă finalul lunii mai , decât următorul joc campionat. Atunci va afla dacă își primește cele 24 de puncte înapoi, atunci va afla dacă va rămâne în Liga 1 și din sezonul viitor.

Fără să aibă ceva de pierdut , formația “feroviară” a jucat dezinvolt duminică cu FC Botoșani, a controlat partida din primul până în ultimul minut și a înscris de patru ori! Tade părea pierdut la începutul returului, întârziase mult inclusiv la reunirea lotului, iar apoi a avut evoluții modeste. Dar francezul n-a uitat să marcheze și și-a descoperit din nou pofta de gol. Vârful dorit de Steaua a deschis scorul după doar 12 minute de joc, fructificând pasa lui Jakolis. După doar 3 minute, Păun a scos un penalty, fiind faultat de Patache în careu, Tade a șutat în dreapta lui Lazar, portarul a respins mingea în față, iar atacantul n-a mai greșit (15). Până la final ceferiștii au mai punctat de două ori prin Guima (69) și Chanturia (90).


Tade a ajuns la cota 15 goluri marcate în acest sezon și l-a depășit pe Mitrea, de la Viitorul.
CFR-ul se luptă acum să-și primească punctele înapoi, iar dacă Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Elveția îi va da câștig de cauză, echipa din Gruia va urca în prima parte a clasamentului. În acest moment, cu cele 24 de puncte, CFR ar ajunge la 51 de puncte, cu care s-ar poziționa pe locul 4.
Echipele de start:

CFR Cluj: Mincă – Lopes, Larie, Tinc, Camora – Jakolis, Deac, Petrucci, Păun – Negruţ, Tade

Antrenor: Francisc Dican

FC Botoşani: Lazar – Patache, Tincu, Fugh-Porret, Acsinte – Vaşvari, Danci, Croitoru – Ivanovici, Roussel, Martinus

Antrenor: Leo Grozavu

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.