Închide

Senatul adoptă lege, 2029 va fi anul ”Doina Cornea”, la 100 de ani de la naștere

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 23, 2026 0 9

Senatul a adoptat luni, 21 septembrie, proiectul de lege prin care anul 2029 ar urma să fie declarat „Anul Doina Cornea”, în memoria uneia dintre cele mai cunoscute voci ale rezistenței anticomuniste din România. Inițiativa vine după demersurile Fundației Doina Cornea, care a cerut declararea anului centenarului nașterii disidentei clujene drept an comemorativ.

Proiectul a fost adoptat cu 92 de voturi pentru, unul împotrivă și opt abțineri. Camera Deputaților este for decizional. Singurul vot împotrivă a fost al Danielei Mihai de la PSD.

voturi lege doina cornea
voturi lege doina cornea

„Se instituie anul 2029 ca «Anul Doina Cornea», pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la nașterea Doinei Cornea (1929 – 2018), personalitate emblematică a rezistenței anticomuniste și a luptei pentru libertate și democrație în România”, se arată în proiectul de lege.

Documentul prevede că autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile culturale și de învățământ, precum și organizațiile neguvernamentale „pot organiza sau sprijini manifestări culturale, educaționale și științifice dedicate comemorării personalității și operei Doinei Cornea”.

Instituțiile publice pot acorda sprijin logistic și financiar pentru programele dedicate anului comemorativ. Televiziunea Română și Radioul public pot include în programele lor emisiuni despre Doina Cornea și rolul acesteia în istoria recentă a României.

Inițiativa legislativă a fost precedată de un apel public lansat de Fundația Doina Cornea, înființată în memoria disidentei. În apelul publicat în martie 2026, fundația a solicitat declararea anului 2029 drept „Anul Doina Cornea”, în contextul centenarului nașterii sale.

„Centenarul nașterii Doinei Cornea coincide, în mod semnificativ, cu 40 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989, eveniment istoric care a pus capăt dictaturii comuniste și a deschis drumul României către democrație”, se arăta în apel.

Fundația argumenta că declararea anului comemorativ ar permite organizarea unor programe dedicate memoriei Doinei Cornea și valorilor pentru care aceasta a militat.

„Într-o epocă în care memoria istoriei recente riscă să se estompeze, comemorarea Doinei Cornea nu este doar un act de recunoștință față de o personalitate exemplară, ci și o datorie față de adevărul și valorile pe care se întemeiază democrația românească”, se arăta în document.

Apelul propunea organizarea unor manifestări „la nivel național și internațional”, cu participarea instituțiilor publice, a mediului academic, a organizațiilor neguvernamentale și a comunităților românești din străinătate.

Doina Cornea, urmărită de Securitatea de la Cluj

Expunerea de motive a proiectului de lege amintește activitatea disidentei clujene și represiunile la care a fost supusă de regimul comunist.

Doina Cornea s-a solidarizat cu muncitorii care au participat la revolta de la Brașov din 15 noiembrie 1987. Pentru acest gest, a fost arestată și anchetată de Securitatea de la Cluj, împreună cu fiul său, Leontin Iuhas.

„Curajul și consecvența sa au contribuit la delegitimarea regimului dictatorial și au avut un rol important în pregătirea climatului moral care a făcut posibilă prăbușirea acestuia”, se arată în expunerea de motive.

Documentul menționează și faptul că, pentru fiecare scrisoare publică prin care critica regimul comunist, Doina Cornea era obligată să plătească amenzi de 5.000 de lei, deși nu mai avea salariu.

După Revoluția din 1989, aceasta a continuat să militeze „pentru democratizarea societății românești, pentru pluralism politic, pentru reconcilierea cu trecutul și pentru afirmarea valorilor morale în viața publică”.

Doina Cornea s-a născut în 1929 și a murit în 2018. A fost cadru universitar la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj și a devenit cunoscută în țară și în străinătate pentru opoziția sa față de regimul comunist.

Proiectul de lege urmează să fie dezbătut și votat de Camera Deputaților.

Să menționăm, proiectul pentru declararea anului 2029 drept „Anul Doina Cornea” a fost înregistrat la Senat încă din 22 iunie, cu numărul b405/2026, și a intrat atunci în procedura legislativă de avizare. Proiectul a primit însă un aviz nefavorabil din partea Consiliului Economic și Social. CES a analizat propunerea în ședința din 8 iulie, alături de alte inițiative legislative, și a avizat-o negativ. Avizul CES are caracter consultativ și nu a împiedicat continuarea procedurii parlamentare. De altfel, în aceeași ședință, Consiliul Economic și Social a dat avize nefavorabile și altor inițiative cu caracter comemorativ. Consiliul Legislativ a emis ulterior un aviz favorabil, la 16 iulie. Proiectul a continuat apoi traseul legislativ și a ajuns în septembrie la Senat cu numărul L513/2026, unde a fost supus votului plenului.

Citește și:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu