Închide

Senator PSD anunță redepunerea în Parlament a proiectului de lege privind scoaterea din regimul ariilor naturale protejate a hidrocentralelor începute înainte de 2007, care permite continuarea lucrărilor

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - nov. 07, 2022 0 166

Senatorul PSD Daniel Zamfir a anunţat luni, 7 noiembrie, că grupul parlamentar a redepus proiectul de lege privind scoaterea din regimul ariilor naturale protejate a hidrocentralelor începute înainte de 2007, după ce proiectul iniţial a picat la Curtea Constituţională, informează news.ro. Proiectul de lege permite continuarea lucrărilor pentru investiţiile hidrotehnice începute înainte de 2007, anul aderării la UE şi în care s-au trasat ariile protejate.

 

”Am ţinut cont de observaţiile CCR. Din păcate, proiectul de lege, aşa cum a plecat de la Senat, a fost modificat la Camera Deputaţilor chiar la propunerea ministrului Mediului, iar propunerile domniei sale au fost declarate neconstituţionale. Ca atare, renenim cu acest proiect de lege care este de o importanţă foarte mare acum, în criză energetică”, a spus Zamfir. El a arătat că proiectul de lege permite continuarea lucrărilor pentrui investiţiile hidrotehnice începute înainte de 2007, anul aderării la UE şi în care s-au trasat ariile protejate.

Senatorul PSD a dat asigurări că ”proiectul de lege nu încalcă Directiva privind habitatele naturale”. ”Stabilim foarte clar în lege că suprafeţele care vor fi scoase din ariile protejate vor fi compensate cu acelaşi tip de suprafaţă. Nu există sub nicio formă vreo încălcare a Directivei”, a spus Zamfir, afirmând că ”forma depusă corespunde observaţiilor CCR, pentru că au eliminat acele propuneri care au fost respinse din camera bicameralismului”.

Curtea Constituţională a admis, săptămâna trecută, sesizarea USR pe legea prin care PSD, PNL, UDMR şi AUR au dat undă verde construirii de hidrocentrale mici în ariile protejate. Partidul preciza atunci când a depus obiecţia de neconstituţionalitate la CCR că majoritatea parlamentară „apără interesele băieţilor deştepţi din energie şi îi scapă de răspundere penală pe cei care au cheltuit circa 300 milioane de euro în proiecte ilegale”.

CCR a motivat, după decizia de admitere a obiecţiei de neconstituţionalitate formulată de USR, că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului. „Rezultă că substanţa legii, astfel cum a fost aprobată de cea dea doua Cameră, nu mai vizează modificarea limitelor ariilor naturale, ci regimul juridic al proiectelor hidroenergetice deja derulate în cadrul acestora, regim derogatoriu de la cel de drept comun”, arată comunicatul de presă al Curţii.

Sursa foto: defapt.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare