Șeful campaniei lui Sărmaș, după ce Boc a invocat „mașinăria de producție mai ceva ca-n marile studiouri de filme”: Nu, boss, au fost 2 camere și o dronă. Practic, te-am pus în genunchi cu praștiile. Ne ierți că am îndrăznit să venim peste matale, dar să știi că nu-i decât începutul
ActualitatePolitica by Actual de Cluj - iun. 12, 2024 0 1209

Omul care a deprins tainele revoluționarului internet încă de la începuturile sale în România, Vlad Mercori (în prezent CEO al platformei StakeBorg, specializată în conceptul de blockchain) a fost direct responsabil de coordonarea campaniei electorale a candidatului independent la Primăria Cluj Napoca, Sabin Sărmaș. Extrem de creativă și inedită, campania derulată de Sărmaș a fost apreciată în rândul publicului clujean din toate segmentele sociale. Așa se face că într-un mod care a chiar șocat camarila edilului Boc, candidatul Sabin Sărmaș a reușit un scor electoral de invidiat, de peste 35.800 de voturi (30%), în condițiile în care în ultimii 10 ani, niciun alt contracandidat al lui Boc (ultimul a fost Marius Nicoară) n-a mai reușit să se apropie de un prag de 9%.
Boc e vizibil afectat de scăderea dramatică a scorului său electoral (de la 75%, cât a făcut în 2020, la 42% în prezent), ieșind să acuze o „monstruoasă coaliție” care ar fi stat în spatele „dezinformării” electoratului clujean. Boc a mers mai departe, invocând o așa zisă inechitate în ce privește modul în care Sărmaș și-a derulat campania pe rețelele sociale. Boc a spus că Sărmaș a avut în spate „mulți bani” și „o mașinărie de producție mai ceva ca-n marile studiouri de filme”. Vlad Mercori a răspuns imediat cu umor acuzațiilor lui Emil Boc, subliniind cât e de demodat, de nepriceput, și avertizându-l totodată că acesta e doar începutul. Mai jos, postarea lui Vlad Mercori:
„Draga Emil Boc,
Nu ti-as fi scris, dar am vazut ca ai facut referire la munca mea si a echipei mele din campania lui Sabin de la Cluj.
Las si clipul ca mai buna reclama de atat nu ne puteai face.
Ai zis asa:
1. „Unul dintre candidati a avut o masinarie de productie cum numai marile studiouri de filme din lume isi permit”
Nu boss, au fost 2 camere si o drona. Practic, tu te plimbai cu tancul sovietic prin oraș si noi te-am pus în genunchi cu praștiile.
În timp ce tu mergeai si vorbeai singur in live-uri precum si cel atasat unde, la propriu, terminai dupa o ora cu 2 like-uri, noi gândeam campanii creative din care lumea să înțeleaga că esti campion absolut la aruncat praf în ochi.
2. „Oameni care au fost aduși din alte parți din țară la Cluj”.
Ne ierți că am îndraznit să venim peste matale, dar să știi că nu-i decât începutul. Înca din 2012 cand am condus campania împotriva prietenei tale, Elena Udrea, de la Roman am dat de gust. Știi ce gust? Ăla de a povesti lumii cum voi, basițtii sadea, sunteti o șleahtă de manglitori.
Ai coborat de la 74% la 42% si doar ce ne-am încălzit.
3. „Au fost sute de angajați, persoane instruite”
Aici te-ai prins, dar pe jumătate.
Am fost 5 oameni. Dar foarte, foarte buni, nu (EDITAT) de le plătesti tu din bani publici de la primărie si apoi îi folosești și în campanie.
4. „Vedeti cum din toti contracandidatții unul iese din comun”
Exact. Te-ai obișnuit să defilezi și să iei procente ceaușiste și atunci când în sfârșit ai opoziție ești profund mirat. Știu că e greu de digerat că Sabin a luat singur cât tot PNL Cluj la Consiliul local, dar asta e realitatea.
Știi ce e și mai greu de digerat pentru tine?
Că am făcut-o cu informații venite de la oameni din jurul tau, din partidul tău și din instituția pe care o conduci.
Nu pentru că i-am întrebat ci pentru că nimeni nu te mai suportă pentru cum te porți cu ei. Îi jignești și îi umilești.
Fix ce face orice dictator care nu știe să plece la timp.
Dragă Emil Boc, ți-am stricat jucăria.
Nu mai pune (EDITAT) din UBB să justifice faptul că ai apus.
Ești împușcat, dar neîngropat. More soon.
Gata cu visele pentru prezidențiale.
Te pup!”
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Hidroelectrica a semnat un contract de 9 mil.lei pentru instalarea unor sisteme fotovoltaice pe acoperişurile celor 20 de centrale hidroelectrice deţinute pe râul Olt, primul proiect de acest tip al producătorului român de energie
mai 12, 2025 0
-
Sentință definitivă cu executare pentru polițistul bătăuș din Mănăștur, încă o condamnare la închisoare definitivă, sentința a venit vineri
mai 12, 2025 0