Șeful Autorității Rutiere Române arestat la Cluj în aprilie și acuzat de fapte de corupție mai rămâne 30 de zile în arest, decizia a fost luată în urmă cu puține momente
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 24, 2026 0 46
Șeful Autorității Rutiere Române arestat la Cluj în aprilie și acuzat de fapte de corupție mai rămâne 30 de zile în arest, decizia a fost luată în urmă cu puține momente.
Cristian Anton a fost șeful ARR până să fie arestat preventiv în aprilie de către procurorii anticorupție din Cluj și acuzat de fapte de corupție; la perchezițiile domiciliare s-au găsite sute de mii de euro în cutii de pantofi, între altele. Acum Tribunalul Cluj admite propunerea procurorilor și prelungește arestul preventiv pentru încă 30 de zile. Atât Anton cât și celălalt inculpat din dosar, de asemenea arestat preventiv, au contestat decizia.
Tribunalul Cluj a admis propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj și a dispus prelungirea arestului preventiv dispusă iniţial faţă de inculpatul Cristian Anton, cercetat pentru luare de mită în formă continuată și alte infracțiuni; măsura expiră în 28 august inclusiv. Celălalt inculpat din dosar rămâne de asemenea în arest preventiv.
Anton și celălalt inculpat au cerut înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, dar cererea a fost respinsă de instanță.

Amintim, cazul de corupție care a zguduit Autoritatea Rutieră Română, cu celebrele acum sute de mii de euro găsite cash în cutie de pantofi, a fost deschis de procurorii DNA Cluj. În dosar e inculpat și Bogdan-Alexandru Radu, un om de afaceri cercetat în același dosar.
Cristian Anton, fost șef de cabinet al liderului PSD Sorin Grindeanu din perioada în care acesta conducea Ministerul Transporturilor, a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj la 31 martie, iar pe 1 aprilie a fost arestat preventiv de Tribunalul Cluj. Ancheta DNA vizează un presupus grup infracțional organizat care ar fi fraudat, începând din decembrie 2025, examenele teoretice pentru atestatele profesionale ale șoferilor, eliberate prin ARR. Potrivit procurorilor, examenele erau manipulate fie prin înlocuirea candidaților la proba pe calculator cu alte persoane, fie prin transmiterea răspunsurilor corecte, în schimbul unor sume de bani.
La percheziții, anchetatorii au găsit la locuința lui Anton aproximativ jumătate de milion de euro, o parte ascunși în cutii de pantofi – detaliu care a rămas asociat cazului în presă. Doar pentru examenele desfășurate în martie 2026, fostul șef ARR ar fi încasat aproximativ 94.000 de euro, conform DNA.
Măsura arestării preventive, dispusă inițial pentru 30 de zile, a fost contestată fără succes de apărare la Curtea de Apel Cluj, care a menținut definitiv decizia la 14 aprilie. Avocatul lui Anton, Kristian Winzer, a susținut atunci că judecătorul care a dispus arestarea se afla într-o situație de incompatibilitate, întrucât se pronunțase anterior asupra a 17 cereri ale DNA privind supravegheri și percheziții în același dosar – argument respins de instanțe.
Ulterior, măsura a fost prelungită succesiv, cu câte 30 de zile, la finalul lunii aprilie (pentru intervalul 1–30 mai) și apoi în lunile următoare, apărarea invocând de fiecare dată lipsa unei analize individualizate a necesității menținerii arestului și cerând înlocuirea cu arest la domiciliu sau control judiciar. Cererile au fost respinse constant de magistrați, inclusiv azi.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
O profesoară din Cluj a fost dată afară, e acuzată anonim de elevi că folosește limbaj vulgar la clasă, „aude voci” și a refuzat un control psihiatric
iul. 25, 2026 0
-
Începuturile energiei nucleare din România: experimentele strict secrete de la Cluj / Cum au inventat românii ”apa grea” / ”Toate aceste cercetări de la Cluj au fost clasificate ca strict secret”
iul. 25, 2026 0
