Închide

Sediu nou pentru Inspectoratul Şcolar Judeţean, la şase ani distanţă de la termenul de execuţie

ActualitateTop News by Catalin Suciu - sept. 15, 2018 0 698

Lucrările la noul sediu al Inspectoratului Școlar Județean Cluj ar fi trebuit să înceapă în 2009 și să fie gata până în 2012. Planurile inițiale au fost însă întârziate, mai întâi de Parohia Reformată numărul 2, care a blocat investiția, revendicând o parte din terenul pe care se realiza construcția, scrie radiocluj.ro.

După ce toate instanțele au dat câștig de cauza statului român, firma constructoare a intrat în faliment și, în cele din urmă, a fost găsit un alt executant care să termine lucrarea.

„Sunt nouă ani de când au început lucrările, deci a mers foarte, foarte greu. Au fost contestaţii, s-au făcut expertize. Au fost foarte multe probleme care au apărut pe parcurs, pe de o parte din cauza Bisericii, care a contestat executarea lucrărilor, pe de altă parte din cauza constructorului pe care l-am avut în prima faza, care, dealtfel, a și dat faliment. Această firmă practic nu și-a făcut treaba și din această cauza s-a pierdut o grămadă de bani”, a precizat Valentin Cuibus, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean.

În perioada următoare, ISJ-ul se va muta în noul sediu, mai precizează el. „Lucrările sunt finalizate în proporție de nouăzeci și nouă la sută. Mai avem nevoie de niște bani la rectificare pentru ultimele amănunte: trebuie făcute legăturile la curent și apă. În rest, dacă totul merge bine și nu va fi contestată licitația de mobilier, undeva într-o lună și jumătate sperăm să ne mutăm.”

Pe lângă sediul Inspectoratului, proiectul mai prevede și construcția unui complex sportiv pentru Clubul Școlar Viitorul. Aici ar urma să se construiască sediul clubului, o sală de sport şi un bazin de înot.

Costurile ajung cel puţin la 16 milioane de lei.

Noul sediu al Inspectoratului Şcolar Judeţean este pe strada Argeş.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.