Se schimbă regulile pentru zborurile din UE: bagaj de mână gratuit și despăgubiri mai ușor de obținut
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 07, 2026 0 17
Pasagerii care călătoresc cu avionul în Uniunea Europeană vor beneficia de noi drepturi, după ce Parlamentul European a adoptat un pachet de reguli care schimbă semnificativ modul în care companiile aeriene gestionează bagajele, întârzierile și anulările de zbor. Noile prevederi vor fi aplicabile și călătorilor care folosesc Aeroportul Internațional Cluj, după finalizarea procedurii legislative.
Una dintre cele mai importante modificări este introducerea dreptului de a transporta gratuit la bord un bagaj de mână de dimensiuni standard, pe lângă obiectul personal, precum un rucsac sau o geantă. Companiile aeriene nu vor mai putea percepe taxe suplimentare pentru acest bagaj, care nu va mai fi considerat un serviciu opțional.
Totodată, operatorii și platformele de rezervări vor fi obligați să afișeze de la început prețul final al biletului, astfel încât pasagerii să poată compara ofertele fără costuri ascunse.
Regulamentul simplifică și procedura de acordare a despăgubirilor. Compensațiile pentru întârzieri, anulări sau refuzul îmbarcării rămân la nivelurile actuale: 250 de euro pentru zborurile de până la 1.500 de kilometri, 400 de euro pentru cursele intracomunitare de peste 1.500 de kilometri și alte zboruri între 1.500 și 3.500 de kilometri, respectiv 600 de euro pentru zborurile mai lungi.
În cazul anulării unui zbor, rambursarea contravalorii biletului va trebui făcută în termen de șapte zile, iar pasagerii care aleg această variantă nu vor mai fi nevoiți să parcurgă proceduri suplimentare. De asemenea, companiile aeriene vor avea obligația de a transmite, în cel mult patru zile de la finalizarea călătoriei, informații clare privind modalitatea de solicitare a despăgubirilor.
Noile reguli elimină și unele taxe considerate abuzive. Pasagerii nu vor mai putea fi taxați pentru corectarea unor greșeli minore de ortografie din nume și nici pentru tipărirea cărții de îmbarcare dacă au efectuat check-in-ul. În același timp, transportatorii vor emite automat cartea de îmbarcare în format digital, fără a putea refuza pasagerii care aleg să prezinte documentul tipărit.
Regulamentul introduce și măsuri suplimentare pentru protejarea familiilor și a persoanelor vulnerabile. Copiii cu vârsta sub 14 ani vor trebui să fie așezați gratuit lângă adultul care îi însoțește, iar aceeași regulă se va aplica persoanelor cu dizabilități, celor cu mobilitate redusă și femeilor însărcinate.
O altă noutate este obligația companiilor aeriene de a actualiza informațiile despre zbor prin SMS sau aplicație la fiecare 30 de minute în cazul întârzierilor. După două ore de întârziere, transportatorii vor fi obligați să ofere pasagerilor apă și hrană sub formă de vouchere.
De asemenea, intermediarii prin care sunt cumpărate biletele vor avea obligația de a gestiona relația cu compania aeriană în cazul solicitării despăgubirilor, astfel încât pasagerii să nu mai fie trimiși de la o firmă la alta.
Textul a fost adoptat de Parlamentul European cu 646 de voturi pentru, 12 împotrivă și trei abțineri. Pentru a intra în vigoare, regulamentul trebuie aprobat și de Consiliul Uniunii Europene. După publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, statele membre și companiile aeriene vor avea la dispoziție un an pentru implementarea noilor reguli.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
VIDEO/D’ale Clujului, plin de dale: Primarul Boc, invitat să ia modelul Parisului în lupta cu canicula: „Nici măcar în totalitate, puneți la loc ce ați tăiat, castani, tei și nuci”
iul. 07, 2026 0
-
Profesorul UBB care a primit de la comisia de etică cea mai drastică sancțiune din ultimii ani: două organizații studențești îi cer demisia / ”Abuzul s-a petrecut” / ”Cine se află în spatele acestor studenți care au fost puși să facă aceste sesizări”
iul. 07, 2026 0
