Închide

Se prăbușește la CFR: a ajuns ca o vedetă, dar a pierdut naționala și prinde rar echipa. Mesaj pentru Petrescu

SportTop News by Catalin Suciu - apr. 02, 2018 0 405

Alex Ioniță e cel mai scump transfer al CFR-ului din pauza de iarnă și din ultimii ani, după ce clujenii i-au achitat Astrei 1,2 milioane de euro pentru a-l aduce în Gruia.

Golgheter la Giurgiu și cel mai bun om al formației lui Edi Iordănescu, Ioniță a simțit, din plin, la Cluj, gustul băncii de rezerve sau cel al tribunelor. Jucător de creație, marcator, mijlocașul nu este, cel puțin deocamdată, pe placul antrenorului Dan Petrescu.

Într-o echipă bazată pe disciplină tactică, care joacă cât se poate de simplu – cu o defensivă de fier și mingi lungi – Ioniță nu se regăsește. De altfel, Petrescu anunța că „la mine nu va juca cineva care nu se apără, nu te aperi, nu joci”. Iar Ioniță, deocamdată, nu se știe apăra. Un de ultimă pasă, cu execuții, mijlocașul a fost trimis la încălzire în liga a III-a, la CFR II.

Cu Craiova, în ultimul meci, Petrescu l-a trimis pe teren în minutul 70, iar la final, fotbalistul nu s-a mai putut abține: „Știam că nu am postul de titular asigurat când am venit la CFR. Eu m-am pregătit excelent, am jucat bine de fiecare dată când am fost introdus. Este doar decizia lui Dan Petrescu. Eu consider că merit să joc mai mult”, a spus fotbalistul.

De la venirea la CFR Cluj, fotbalistul a fost doar în două partide titular, cu Chiajna, pe teren propriu și cu Astra, acasă, iar în ambele meciuri a fost schimbat înainte de final.  A mai jucat 10 minute în deplasare la FCSB și o jumătate de oră cu Juventus București, în deplasare, în sezonul regulat.

În play-off e și mai rău. A fost rezervă neutilizată cu CSM Iași, pe teren propriu, apoi a bifat 2 minute cu FCSB, tot acasă și 20 de minute la Craiova.

Din fotbalist de echipa națională, pentru care a și debutat în mandatul lui Cosmin Contra, Ioniță pierde contactul cu jocul la CFR Cluj. Mai mult, Petrescu l-a trimis să joace și în Liga a III-a, la CFR II.

Mara, bla-bla-uri

Bogdan Mara, manager sportiv la CFR, crede că „până la final va reuși să joace mai multe meciuri”: „În timpul săptămânii s-au încercat mai multe variante. Alex știe că ne băzăm pe el. Pănă la final cred că va reuși să joace mai multe meciuri ca titular și să ne ajute să câștigăm campionatul. Eu zic că Ioniță nu va avea de suferit. Nu au fost declarații exagerate. Este normal să își dorească să joace mai mult. S-a decis în ultimul moment dacă el sau Păun să joace în acest meci. În timpul săptămânii s-au încercat mai multe variante. Alex știe că ne băzăm pe el. Pănă la final cred că va reuși să joace mai multe meciuri ca titular și să ne ajute să câștigăm campionatul”, a spus Bogdan Mara la Pro X.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.