Închide

Se mută în casă nouă, după ani de așteptări, blocaje și bani pierduți

ActualitateTop News by Cosmina Fernoaga - mai 14, 2018 0 757

Lucrările la noul sediu al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, de pe strada Argeș, ar urma să se finalizeze până în septembrie, anunță inspectorul șef Valentin Cuibus, care a reamintit că din pricina firmei Construdava – care a intrat în insolvență – s-au pierdut nu doar bani foarte mulți, ci și timp. „Lucrările au început încă din 2009,  dar din pricina problemelor firmei de construcții, proiectul a stagnat mai bine de trei ani. Am organizat licitații pentru a angaja un nou constructor. Am întâmpinat blocaje și la această etapă. Am pierdut 7 milioane de lei anul trecut și 4 milioane de lei în urmă cu doi ani. Într-un final am atribuit lucrarea companiei TCI, iar acum putem spune că sunt șanse mari ca din luna septembrie să ne mutăm în noul sediu. În perioada aceasta organizam procedura de achiziție de mobilier și sper să nu mai întâmpinăm alte probleme și să ne putem muta”, a spus Cuibus.

Trebuie adăugat că imobilul cu fațadă din sticlă de pe strada Argeș reprezintă doar o parte din proiectul angajat de Inspectoratul Școlar. În spatele acestei clădiri ar urma să se construiască o sală de sport, bazin de înot, și încă un imobil cu spații de birouri pentru Clubul Sportiv Școlar „Viitorul”. Valentin Cuibus a precizat că pentru această etapă din proiect, Ministerul Educației nu a alocat finanțare. „Facem demersuri să obținem finanțare prin intermediul Companiei Naționale de Investiții pentru că Ministerul nu cred că are fonduri pentru a suporta lucrările de investiție și pentru acestă bază sportivă. Sper să reușim să obținem finanțare de la Companie, pentru ca proiectul să poată fi finalizat în întregime”, a explicatCuibus.

Lucrările la clădirea IȘJ au fost evaluate la 10 milioane de lei, în timp ce lucrările  la baza sportivă sunt estimate la 17 milioane de lei.

Citiți și

Eșecul răsunător al unui proiect finanțat de stat cu multe milioane de euro

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare