Închide

VIDEO Se îngroașă gluma: gestionarea gunoaielor din Cluj a ajuns în impas. Boc în Consiliul Județean: „am ajuns în ceasul al 13-lea!” UPDATE La ce soluție au ajuns

AdministrațieTop News by Actual de Cluj - mart. 30, 2015 1 507

Se îngroașă gluma la rampa de gunoi a Clujului: primarul din Cluj-Napoca Emil Boc a venit azi la ședința deliberativului județean, ca să tragă un semnal de alarmă: problema gunoaielor nu doar că e spinoasă, dar e iminentă – iar clujenii riscă în orice moment ca deșeurile să nu mai fie ridicate și duse la rampa de gunoi, care oricum trebuia închisă de ani de zile, sau ca prețurile să crească foarte mult.

„Problema e spinoasă”, recunoaște președintele CJ Cluj Vakar Istvan. „Va trebui să luăm o decizie privind demararea acestui proiect, în ce mod vom face această rampă temporară. Nu există alternative, acesta e singurul teren din județ care are acord de mediu și obținerea unuia nou durează foarte mult”. Vakar spune că principala problemă a acestei probleme e un acord cu administrația locală a comunei Feleacu.

În fapt primarul din Feleacu așteaptă acum sugestii din partea Consiliului Județean Cluj, spune Boc. „E un interes public major aici, nu de a cumpăra de la un privat, de a îndstula pe cineva. alternativa e să nu mai solicitați cumpărare-vânzare de la Feleacu, ci în baza acordului de administrare să continuați cu platforma temporară. Există acordul finanțatorului ca această chestiune temporară să fie făcută. Nu puteți rămâne într-un conflict la nesfârșit”.

Conflictul între comuna Feleacu și Consiliul Județean se referă la o cerere din partea comunei, de despăgubire din cauza nefolosirii terenului ce urmează să fie transformat în rampă de deșeuri. „Comuna Feleacu a cerut să i se acorde o sumă de bani reprezentând lipsa de folosință, dar noi am spus că dreptul de administrare e gratuit. Comuna Feleacu s-a  adresat în instanță și a cerut plata unui prejudiciu. Deocamdată instaná de fond a respins și a constatat că dreptul de administrare e gratuit”, arată reprezentanții CJ Cluj.

Soluția găsită de deliberativul județean, în aceste momente, este achiziționarea terenului – dar nu doar a celui pentru rampa temporară de stocare, de două hectare, ci întregul teren, de 60 de hectare. „Nu mai avem timp, dacă din 15 aprilie cresc prețurile în Cluj oamenii vor avea de suferit. NU suferă mai mult decât dacă noi în 3-4 ani vom plăti o anumită sumă? Trebuie să gestionăm și conflictul, și această situație”, a spus Vakar.

Să mai spunem că doar după o oră a apărut în discuții și valoarea terenului: CJ Cluj e dispus să plătească pentru acest teren o sumă de 1,5 milioane de euro. „Cumpărați dvs cele două hectare”, i-a transmis primarului Emil Boc consilierul județean Dănuț Canta. „Le-aș cumpăra mâine”, a răspuns Emil Boc, „dar vă distruge proiectul dumneavoastră”.

În final, după o oră de dezbateri, soluția aprobată în unanimitate – minus abținerea consilierului județean Dănuț Canta – e de a face o ofertă Primăriei Feleacu pentru a cumpăra terenul de două hectare necesar pentru amenajarea rampei temporare de gunoi a județului.

Un comentariu

Scrie un comentariu