Închide

Se închide alimentarea cu gaze în cinci localități din Cluj, anunță azi distribuitorul

Economie by Actual de Cluj - apr. 22, 2024 0 67

Se închide alimentarea cu gaze în cinci localități din Cluj, anunță azi distribuitorul.

E vorba de localitățile Soporu de Câmpie, Iacobeni, Iacobeni-Valea Largă, Cătunu Morii și Fânațe-Ceanu Mare din județul Cluj. Motivul sistării, conform distribuitorului Delgaz Grid – pentru a permite companiei Transgaz efectuarea unor lucrări specifice la
sistemul de transport al gazelor naturale. Gazele vor fi sistate mâine dimineață la ora 9 iar furnizarea va fi reluată doar miercuri la amiază. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon 0800.800.928 – număr gratuit, apelabil din principalele
rețele de telefonie fixă și mobilă – sau 0265.200.928 – număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare