Închide

Se iau gazele luni în Gilău, Florești și Luna. Care sunt străzile afectate

Administrație by Actual de Cluj - dec. 11, 2015 0 240

Clujenii de pe mai multe străzi din Gilău, Florești și Luna rămân fără alimentarea cu gaze naturale luni, anunță distribuitorul de gaz.

Motivul – efectuarea unor lucrări la sistemul de distribuție, de luni dimineața la ora 10. Afectați sunt cei care locuiesc pe străzile Cetăţii, Cetatea Fetei, Dumitru Mocanu, Eroilor, Fermelor, Florilor, Ioachim Olteanu, Orizontului, Parcului, Petuniei, Porii, Prof. Ioan Rus, Răsăritului, Salcâmului, Stejarului, Sub Cetate, Şesul de Sus, Teilor, Uruşagului din Floreşti, străzile Branişte, Feser, Morii, Nurcărie, Prundar, Republicii, Şcolii, Suceag din Gilău şi integral în localitatea Luna de Sus.

„Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16”, precizează E.On Gaz, care le cere clujenilor afectați să închidă în prealabil toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu