Închide

Se bat între ei să prindă un loc în Parlamentul României. Ce dacă pe unii i-a călcat DNA-ul?

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - aug. 15, 2016 0 978

Liberalul Ioan Petran (foto sus, dreapta) este singurul dintre vechii politicieni clujeni care nu se mai regăsește deloc în calculele liderilor de partid, după ce acesta a fost trimis în judecată într-un dosar de corupție. Dar atenție, nu neapărat scandalul de luare de mită l-a scos din joc pe Petran, cât faptul că acesta decăzuze din grațiile liderilor vechiului PNL, de pe vremea când se asociase cu Horea Uioreanu (fostul președinte al Consiliului Județean, judecat la rândul său pentru luare de mită în dosarul Aeroport). Alegerea taberei Uioreanu, în detrimentul taberei Nicoară, a însemnat pentru Petran, încă din 2012, nici mai mult nici mai puțin decât sfârșitul carierei sale politice. Odată cu îngroparea politică a lui Uioreanu, a venit, cum era de așteptat, și marginalizarea lui Ioan Petran, pentru că principalul lider al PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară n-avea cum să-i ierte trădarea. Spre deosebire de Petran, alți politiceni continuă să viseze la un loc călduț în Parlament, în ciuda faptului că sunt cercetați/judecțai pentru diferite fapte corupție, sau pentru alte fapte penale.

Cordoș s-a cerut din nou pe listă la parlamentare

Un exemplu în sensul acesta este senatorul PSD Alexandru Cordoș (foto sus, stânga), care deși e judecat într-un caz rușions de corupție (soția sa a fost deja condamnată la închisoare cu executare), pretinde un loc eligibil pe lista de la alegerile Parlamentare, ce vor avea loc spre finele acestui an. Surse din PSD au precizat pentru Actualdecluj.ro că senatorului Cordoș i se pare cât se poate de firesc să fie inclus printre candidații cu șanse la un loc în Parlamentul României, pentru că ar fi „muncit” mult pentru partid, mai ales în campania alegerilor locale. Proaspăt desemnat în fruntea PSD Cluj, Horia Nasra a evitat să ofere detalii despre cei care vor fi incluși pe lista alegerilor parlamentare, dar a precizat că din punctul său de vedere, viitorii candidați trebuie să îndeplinească condițiile unui cod de integritate. „Pot doar să spun că pentru alegerile parlamentare am în minte numele a vreo 20 de colegi, unii dintre ei cu funcții politice și administrative, alții fără funcții. Să muncim până în septembrie și apoi vom vedea cine se pretează să fie inclus pe lista de candidați. Din punctul meu de vedere, colegii care au probleme în justiție, n-ar avea ce să caute să candideze”, a menționat Nasra. Tot el a lăsat, însă, să se înțeleagă că decizia finală va aparține forului de conducere de la nivel central, indiferent de propunerile pe care el le va face.

Cristea nu mai candidează, dar o face Nasra

Dintre actualii demnitari ai PSD, singura care a anunțat că nu va mai candida pentru un nou mandat de deputat este Aurelia Cristea: „Nu doresc să mai candidez. Sunt mai multe motive. Unele de natură personală, altele de natura unor dezamăgiri foarte mari care vin tocmai din faptul că aș dori să nu mai promovăm atâta ipocrizie și manipulare, ci pur și simplu să facem lucrurile pe care oamenii le așteaptă de la noi. Asta nu înseamnă că nu voi avea în continuare atitudine civică, asta nu înseamnă că nu mă voi dedica unor proiecte pentru comunitate. Dar în acest moment nu cred că o carieră într-un mandat de parlamentar este cea mai bună soluție”, a precizat Cristea în cadrul emisiunii „Casa Poporului”, de pe Look TV. Aurelia Cristea a fost inițial candidata PSD pentru Primăria Cluj Napoca. Pe ultima sută de metri, liderii PSD au decis ca ea să fie înlocuită cu omul de afaceri Octavian Buzoianu. Strategia s-a dovedit un real fiasco pentru PSD, iar Aurelia Cristea îi reproșează această situație în mod special fostului președinte al organizației clujene, Remus Lăpușan. De altfel, ea nu s-a sfiit să-l cirtice pe Lăpușan în emisiunea de pe Look TV, sugerând că Lăpușan s-ar afla în continuare la cârma PSD, și că Horia Nasra nu ar fi decât o marionetă.

Și dacă Aurelia Cristea a decis să iasă din cursa electorală – cel mai probabil conștientă că nici nu e  agreată de președintele partidului, Liviu Dragnea – „marioneta Nasra”, așa cum ea l-a catalogat, e cât se poate de pregătit s-o înlocuiască pe lista alegerilor parlamentare. „Iau în calcul și această posibilitate. Încă mă gândesc dacă să candidez”, a mărturisit Nasra. Sursele Actualdecluj.ro spun că Horia Nasra are asigurat un loc eligibil de deputat și că, mai mult ca sigur el va renunța la mandatul de consilier local, dacă va fi să ajungă deputat. Aceleași surse mai dezvăluie că nu este exclus ca pe lista candidaților PSD Cluj să se regăsească și un membru de la centru.

Tinerii crescuți de Boc vor și ei în Parlament

Printre dinozaurii din vechiul PDL, precum Tudor Ștefănie (fost primar al municipiului Turda) și Florin Stamatian (fost prefect și consilier local), pretendenți la un loc în Parlament sunt și mai tinerii soldăței ai lui Emil Boc, respectiv Ovidiu Câmpean (care a slujit administrației PDL și care s-a și ales cu o funcție de director în cadrul Primăriei Cluj), Radu Moisin (fost viceprimar în mandatul lui Sorin Apostu) sau Rareș Niculescu (fost europarlamentar, strategul lui Boc în campanii electorale).

Potrivit unor surse din partid, Ștefănie s-a prezentat recent să dea cu subsemnatul la DNA, însă acest lucru nu-l împiedică să viseze la o poziție de senator. Tot din poziția de senator (sau de deputat, cum o fi numai să fie), intenționează să-și încheie cariera politică și Florin Stamatian. Pentru că a servit intereselor de partid și în special lui Emil Boc, bătrânul consilier local Ionică Pop a primit și el promisiunea că va fi sprijinit pentru a obține un loc în Parlament, astfel că s-a și înscris pe lista de candidați. Pe aceeași listă, din vechiului PDL s-au mai înscris consilierii județeni Mariana Leș, Cristian Haiduc și Călin Tuluc. Mai sunt prezenți și Gabriela Leș și Marcu Walter. De asemenea, Alin Tișe s-ar afla și el pe lista de la Parlamentare, spun sursele Actualdecluj.ro Tișe a precizat, însă, că va rămâne președintele Consiliului Județean, în mod cert. „Sigur mă implic și sprijin PNL-ul, dar vă  asigur că n-am de gând să mai candidez pentru vreo poziție de senator sau deputat”, a spus el.

Din vechiul PNL, principalul lider Marius Nicoară pornește cu prima șansă pentru a ocupa o poziție de senator. Pentru alte trei poziții de deputați sunt vizați Adrian Oros (deputat), Marius Mânzat (vicepreședintele Consiliului Județean) și Mircea Abrudean (secretarul PNL Cluj).

Cum se împart voturile

Județul Cluj are alocate 14 mandate în Parlamentul României, 10 de deputați și 4 de senatori. PNL mizează pe un rezultat de peste 50% la alegerile parlamentare, ceea ce ar însemna să obțină minim 5 mandate de deputați și două de senatori. UDMR se așteaptă, de asemenea, că va scoate două mandate de deputați și unul de senator, în timp ce PSD-ului i-ar rămâne trei de deputați și unul de senator. În cazul în care ALDE va scoate un scor rezonabil la nivel național, există posibilitatea ca prin sistemul redistribuirii să smulgă un mandat de deputat tot de la PSD Cluj, cel mai probabil, iar în cărți, în sensul acesta, ar fi nimeni alta decât Steluța Cătăniciu, actualmente deputat și co-președinte ALDE Cluj. (sura foto: Facebook)

 

 

 

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.