Scumpirile din Grecia au ridicat prețul sejurilor de vacanță
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - iun. 14, 2022 0 450
Volumul căutărilor online legate de destinație a fost, în intervalul martie-mai, cu mai mult de 30% mai mare față de perioada similară a anului 2019, arată o analiză Google. Cele mai căutate destinații de vacanță în afara țării sunt Grecia, Turcia și Bulgaria. În Grecia însă, din cauza scumpirii carburanților, prețurile sunt mult mai ridicate, arată rador.ro.
Mâncarea, carburanții, transportul – toate costă acum în Grecia chiar și dublu față de anul trecut, ca urmare a prețului la carburant și a inflației, care a atins cotele celor de mai bine de două decenii în urmă, spune aceeași sursă. Puterea de cumpărare a scăzut substanțial, iar coșul zilnic s-a scumpit cu aproximativ 30%. Carburanții s-au scumpit cu aproape 40%.
„Litrul de benzină pe continent în Grecia costă 2,40 euro și în insule ajunge la 2,80 de euro, iar motorina este între 1,90 şi 2 euro. Cazările s-au scumpit și ele cu 25% sau 30% față de anul trecut. În luna august, prețul practicat este dublu față de celelalte luni turistice. Biletele de vapor costă cu 15-20% mai mult, dar este posibil să crească și în continuare, deoarece costul lor depinde de prețul combustibililor. Tavernele, de asemenea, și-au adaptat și ele prețurile la inflația lunară”, arată sursa.
Grecia a ridicat toate restricțiile anti-COVID și agenții turistici estimează că anul acesta vor veni aproximativ un milion de turiști români – dublu față de cei care și-au petrecut anul trecut concediile în Grecia.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Accident rutier pe Strada Paul Ioan, în Cluj, cu un motociclist și o mașină implicate. Un bărbat a primit îngrijiri de urgență la fața locului
sept. 13, 2026 0
-
Licitația pentru exproprierile la trenul metropolitan din Cluj, contestată/ Scoasă din cărți, firma de casă a Primărie, Teaha& Füzeși, cere respingerea ofertei câștigătoare pe motiv că e prea mică/Primăria își apără decizia
sept. 13, 2026 0
