Închide

Schimbări majore la Consiliul Județean. Liberalii care se bat pentru funcția de vicepreședinte: Radu Rațiu, Maria Forna, Bashar Molhem și Marinela Marc/Cine are cele mai mari șanse?

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - apr. 19, 2024 1 521

După ani de zile în care a ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, Marius Mânzat iese complet din schema politică și administrativă a PNL-ului. În Biroul Politic Județean al PNL s-a aprobat joi lista celor nominalizați să ocupe mandate de consilieri județeni, iar în paralel sunt purtate negocieri intense privind atribuirea celor două funcții de vicepreședinte, cu mențiunea că în prezent, una dintre funcții e deținută de UMDR (Vakar Istavan), în timp ce a doua funcție este a PNL-ului (Marius Mânzat).

Cucoana incompetentă care ocupă funcția de șef al Inspectoratul Școlar fără să fi dat concurs pe post, Marinela Marc, visează de mai mulți ani să devină vicepreședinte al Consiliului Județean, astfel că de ani de zile nu face decât să-l omagieze pe președintele Alin Tișe, traficând influența funcției de inspector șef școlar în scopuri politice. Fiind unul dintre oamenii care mișună în jurul lui Tișe, a fost luată în calcul pentru poziția de vicepreședinte, după alegerile din 9 iunie, spun sursele Actual de Cluj.

Pe Marc o surclasează detașat tânăra Maria Forna, care deși nu se află în gașca lui Alin Tișe, a demonstrat în ultimii patru ani că-și înțelege pe deplin rolul de consilier județean, fiind bine angrenată nu doar în activități politice, dar și în proiectele administrative derulate de primarii liberali. Maria Forna are o relație specială cu primarii, având în vedere că s-a ocupat direct de biroul președintelui PNL, Daniel Buda, și de activitatea politică a organizației județene a PNL. Maria Forna a condus ani la rând organizația de tineret a PNL Cluj, iar din postura de consilier județean, în ultimii patru ani a fost responsabilă de activitatea ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică), în special a derulat activități de conștientizare în rândul tinerilor în privința combaterii consumului și traficului de droguri.

Maria Forna are șanse mari să fie numită vicepreședinte al Consiliului Județean, având în vedere experiența sa politică precum și susținerea de care beneficiază din partea președintelui organizației PNL Cluj, Daniel Buda, dar și din partea primarilor.

Între timp, însă, un alt candidat important pentru funcția de vicepreședinte a fost introdus în această schemă, e vorba de Radu Rațiu, directorul Stadionului „Cluj Arena”. Radu Rațiu este consilier local, cu trei mandate la activ, iar de la începutul construcției stadionului a fost numit responsabil de managementul acestui obiectiv. Conform hotărârii Biroului Politic Județean al PNL Cluj, Rațiu se regăsește pe un loc fruntaș pe lista consilierilor județeni, iar sursele Actual de Cluj spun că transferul său de la Consiliul Local la Consiliul Județean s-a făcut cu acordul și încurajarea primarului Emil Boc. Radu Rațiu este considerat un om de partid, având în vedere că este printre puținii care înțelege mecanismul culegerii voturilor de la firul ierbii, e devotat echipei care l-a consacrat politic, respectiv echipei lui Alin Tișe, și în același timp a construit relații foarte bune și cu vechea gardă a liberalilor clujeni. De asemenea, se bucură de susținere din partea primarilor.

Și actualul consilier județean Bashar Molhem tânjește să obțină un mandat de vicepreședinte, spun sursele Actual de Cluj, motiv pentru care a avut grijă să se pună bine cu președintele în funcție Alin Tișe. Deși a trecut printr-un mandat de consilier local și printr-un mandat de consilier județean, Molhem nu s-a evidențiat prin nimic notabil din punct de vedere administrativ ori politic. El se învârte în mediul de afaceri (industria fast food) și mai nou derulează proiecte imobiliare, aspect care-l apropie de președintele Alin Tișe, la rândul său dezvoltator veros în sectorul imobiliar. Surse din PNL spun că Molhem ar fi primit la rândul său promisiuni din partea lui Tișe că poate obține această funcție, iar în acest moment se regăsește pe un loc eligibil pe lista de consilieri aprobată de Biroul Politic Județean.

În acest moment, PNL are posibilitatea să-și mențină ambele funcții de vicepreședinte la nivelul Consiliului Județean Cluj, însă pentru ca președintele să poată avea o majoritate confortabilă în forul administrativ decizional s-a preferat mereu o alianță cu UDMR-ul. Există posibilitatea ca PNL să renunțe la înțelegerea cu UDMR, având în vedere că formațiunea politică maghiară plănuia să-l înlocuiască pe Vakar Istvan. În locul lui Vakar era vizat un alt membru UDMR, cu un discurs mai extremist, însă, spun sursele Actual de Cluj, PNL Cluj ar fi respins această variantă. Argumentul adus de liderii PNL Cluj în favoarea lui Vakar Istvan ar fi acela că un alt membru UDMR cu un discurs mai extremist le-ar crea un avantaj celor din AUR. Prin urmare, în cazul în care Vakar nu va fi păstrat pentru funcția de vicepreședinte, PNL nu va mai avea o înțelegere cu UDMR la Consiliul Județean.

Mai trebuie luat în calcul faptul că la nivel național PNL are o alianță cu PSD, astfel că nu e exclus ca în viitoarea garnitură administrativă a Clujului să avem un vicepreședinte de consiliu județean și chiar un viceprimar de la social-democrați. De altfel, spun sursele Actual de Cluj, PSD ar fi cerut deja un mandat de vicepreședinte la Consiliul Județean, adică poziția pe care o deține în prezent Vakar Istvan, însă liderii locali liberali s-au opus. S-au opus pe moment, pentru că toate negocierile privind împărțirea funcțiilor se vor relua în funcție de scorul pe care îl vor scoate PSD și PNL la Cluj, în raport cu cei de la AUR, USR și UDMR.

Cum arată în prezent lista locurilor eligibile pentru Consiliul Județean Cluj

Alin Tise (președinte Consiliu Județean)

Cristian Haiduc (consilier județean, posibil să se retragă pentru o altă funcție)

Florin Stamatian (consilier județean, posibil să se retragă pentru o altă funcție)

Marc Marinela (consilier județean, pretendentă la funcția de vicepreședinte)

Rațiu Radu (consilier județean, favorit pentru funcția de vicepreședinte)

Forna Maria (consilier județean, favorită pentru funcția de vicepreședinte)

Stanila Ovidiu (consilier județean, din Turda)

Ignat Morar (consilier județean, din Dej – este fiul primarului din Dej, Costan Morar)

Sâmărtean Iuliu (consilier județean din Gherla)

Moldovan George (consilier județean din Huedin)

Ciuta Cristian (consilier județean, șef al organizației municipale de tineret a PNL Cluj Napoca)

Bashar Molhem (consilier județean, pretendent la funcția de vicepreședinte

Ţiriac Paul (consilier județean, director adjunct Sala Polivalentă)

Cojocaru Igor (consilier județean, din Turda)

Lupan Ștefan (consilier județean din Dej)

Goia Andrei (consilier județean din Câmpia Turzii)

Viorel Sîrcă (secretar general al formțiunii ALDE – intrat pe listă dat fiind că partidul a fost absorbit de PNL)

Rosianu Aurel (consilier județean, liderul Partida Romilor Cluj)

Dehenes Adela (consilier județeană, fostă membră USR, trecută la PNL

Cordis Vlad (consilier județean din Turda)

Un comentariu

  1. Si la Vaslui aveti organizatie si s-a facut banii grei prin vanzarea locurilor in BEC-uri si sectii de votare.Mergeti in judet si vedeti,alcoolistul de Varlan a vandut tot la PNL impreuna cu acel ungur de la Galati.Hai DNA.

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.