Închide

Schimbare de planuri în centrul de afaceri de la Feleacul: se renunță la o clădire de birouri și apar locuințe

EconomieTop News by Kristina Reştea - mai 15, 2014 0 2311

Cluj Business Center

Dezvoltatorii de la Felinvest, companie controlată de frații Octavian și Călin Buzoianu, vor să modifice proiectul centrului de afaceri demarat pe terenul fostei fabrici de dulciuri Feleacul. Astfel, pe platforma unde a fost ridicat un imobil de birouri, dezvoltatorii vor să construiască și un bloc de locuințe de aproape 100 de apartamente, renunțând la o parte din spațiile pentru sedii de companii gândite anterior în cadrul proiectului Cluj Business Center. La prima lansare de proiect, Felinvest plănuia un proiect integral rezidențial, dar de atunci, planurile au trecut prin mai multe modificări succesive de funcțiuni. Proiectul a fost discutat în Comisia de Urbanism din cadrul primăriei, dar nu a primit deocamdată avizul necesar. Din cauza amplasării ansamblului nou într-o zonă de case, va fi necesar un studiu de însorire și se impune regândirea soluționării parcărilor.

Pe terenul de pe str. Henri Barbusse, Felinvest a finalizat anul trecut lucrările pentru un imobil de 8.000 de mp de birouri, parte a proiectului unui viitor centru de afaceri, Cluj Business Center. În total, conform celei mai recente variante de proiect, CBC urma să livreze pe piaţă 57.050 mp birouri clasa A şi servicii în două etape: corpul 1 (19.800 mp) din martie 2013, iar corpurile 2 şi 3, în 2014-2015. Complexul de birouri dispune, conform planurilor anunțate, şi de spaţii de servicii: restaurant cu terasă, cafenea, zonă comercială, sală de fitness, piscină, 14.200 mp de parcări subterane şi 5.000 mp de spaţii verzi. Acum, planurile sunt în curs de modificare.

Urmează să realizăm scara II de birouri, apoi încă o clădire, tot de birouri, de aproximativ 16.000 mp, suprafață desfășurată. Iar ultima etapă va fi una rezidențială. Renunțăm la o parte din spațiile de birouri. Rămâne o suprafață utilă de birouri de aproximativ 32.000 mp, în total”, a spus Călin Buzoianu, directorul Felinvest. Noua modificare de proiect vine ca reacție a pieței, unde concurența pe segmentul de birouri a devenit una foarte puternică în ultimii ani, cu lansarea unor proeicte ca The Office (dezvoltat de NEPI și Ovidiu Șandor), Liberty Technology Park (Fribourg Development), United Business Center (Iulius Group), Platinia (Drusal). “Toată lumea face birouri în această perioadă. Suntem flexibili. După banii clienților din piață. În plus, vrem să diversificăm serviciile zonei”, a menționat Buzoianu.

Proiectul Felinvest a fost rediscutat azi în ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, unde proiectantul beneficiarului a venit cu un Plan Urbanistic de Detaliu. Acesta a explicat că proiectul are la bază un Plan Urbanistic Zonal din 2006, cu un regim de înălțime ce ajungea la 12 etaje și cu funcțiunea de locuire pe întreaga parcelă. Regimul de înălțime a fost ulterior redus la zece etaje și autorizat la acest nivel. Față de prima variantă de proiect, a fost modificată și funcțiunea, dezvoltatorii ridicând între timp și un prim imobil de birouri. Acum, proiectul se „completează” din nou cu apartamente: mai precis, un ansamblu care crește, în trepte, de 4, 6 și 8 etaje, cu 95 de apartamente, spre strada Cibinului.

Vecinii care locuiesc la case în zonă au depus reclamații împotriva proiectului, a precizat Corina Ciuban, șeful Direcției de Urbanism din cadrul primăriei, așa că primarul Emil Boc a ținut să se intereseze dacă se încalcă vreo normă legală. PUZ-ul există din 2006, iar actualul PUD vizează doar reamplasarea construcțiilor propuse pe parcelă și reducerea regimului de înălțime, au informat membrii CTATU. Având însă în vedere că amplasarea imobilelor propuse nu respectă distanța necesară față de case (echivalentă cu înălțimea celei mai înalte dintre clădiri), membrii CTATU au solicitat realizarea unui studiu de însorire, pentru a se decide dacă e necesară reașezarea proiectului. „E loc de retragere. Faceți studiu de însorire! Inițial, în PUZ se prevedea o zonă foarte mare de locuințe înalte. Acum, acel proiect cu locuințe înalte realizate în clădiri de 10 etaje, se micșorează. Ceea ce e bine. De asemenea, e de preferat să se facă birouri, care aduc locuri de muncă, și acestea sunt acum în suprafață mai mare decât inițial”, a constatat arhitectul Adrian Iancu, membru CTATU. Membrii CTATU au solicitat realizarea unui studiu de însorire și rezolvarea în subteran a locurilor de parcare sau retragerea lor de pe limita de proprietate. Rezolvarea solicitărilor ar urma să se analizeze în comisia „Mică”. „Dacă se fac modificările necesare, sunt de acord cu această rezolvare, să nu blocăm proiectul”, a ţinut să intervină şi primarul Emil Boc.

 

Modificarea re-modificărilor imobiliare pe terenul fabricii de dulciuri

 

Proiectul de reconversie a fostei platforme industriale, de la producţie de dulciuri la destinație imobiliară a fost lansat în perioada de dinainte izbucnirea crizei imobiliare. Șantierul pe terenul Feleacul s-a deschis în 2008, când proiectul viza realizarea unui ansamblu rezidenţial cu 660 apartamente. Doar un an mai târziu, în 2009, şantierul, cu lucrarea abia ieşită din pământ, intră în conservare. În 2012, şantierul e redeschis, cu proiectul reorientat: o parte a ansamblului rezidenţial este destinată acum birourilor. Evoluţia pieţei îi face pe proprietari să modifice din nou proiectul, iar în toamnă anunţă că acesta devine integral ansamblu cu spaţii pentru servicii. Anul trecut, prima dintre clădiri a fost finalizată, iar acum urmează lucrări în şantier pentru continuarea lucrărilor, în paralel cu ocuparea imobilului deja ridicat. În 2014, proiectul se modifică din nou, iar dezvoltatorii renunță la o parte dintre birourile plănuite revenind, parțial, la planurile rezidențiale.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare