Închide

Scene impresionante construite la Untold de peste 15.000 de oameni din 20 de țări. Scena principală, Temple of Luna, are 400 de tone și 900 de jocuri de lumini

ActualitateAdministrațieFestivalTop News by Actual de Cluj - aug. 01, 2022 1 481

Organizatorii unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume, Untold, pregătesc scenele și decorurile pentru cea de a 7-a ediție a festivalului care debutează joi, 4 august. Anul acesta, 200 de artiști naționali și internaționali de renume vor încânta fanii.  Potrivit organizatorilor, peste 15.000 de oameni din peste 20 de țări construiesc scenele și decorurile festivalului. Scena principală de pe stadionul Cluj Arena, ,,Temple of Lúna”, este impresionantă – 700 de metri pătrați de ecran LED, 24 de metri înălțime, 95 de metri lățime, 30 de metri adâncime, acoperiș cu o deschidere de 24 de metri, greutate 400 de tone și 900 de jocuri de lumini – fiind pregătită de un specialist de top în producție.

 

„Tema Untold 2022 este Temple of Lúna și va fi regăsită în decorurile de pe stadion și pe mainstage. Vrăjitorul, ocrotitorul festivalului, are nevoie de ajutor să salveze întreaga lume. 5 ordine (Order of the Griffin, Order of the Owl, Order of the Dragonfly, Order of the Stag și Order of the Firefly) au 5 artefacte care îl vor ajuta pe Vrăjitor în misiunea sa. Acesta va trebui să treacă prin 5 provocări pentru a obține tot ajutorul de care are nevoie. Fiecare ordin reprezintă o serie de valori, cu care se pot identifica fanii festivalului: Order of the Griffin pentru cei care sunt într-o continuă experimentare și deschidere spre nou, Order of the Owl pentru cei care în primul rând sunt axați pe cunoaștere și dobândirea de înțelepciune, Order of the Dragonfly pentru cei care caută să-și trăiască viața la potențialul maxim, Order of the Stag pentru cei care caută conexiuni umane diverse, cu însemnătate, și Order of the Firefly, pentru cei care își găsesc fericirea când sunt înconjurați de persoanele dragi. Mai multe informații despre conceptul creativ Untold 2022 sunt disponibile pe https://untold.com/temple-of-luna. Toate detaliile vor fi dezvăluite în timpul festivalului, între 4 și 7 august. Vor fi scene impresionante și music spots speciale, peste 70 de vendori cu mâncare și băuturi, un fashion corner denumit Designers’ Nest, zeci de activări ale partenerilor, personaje magice, animatori și dansatori care vor defila prin festival, precum și multe surprize. Festivalul se întinde pe o suprafață de 235.000 de metri pătrați. Producția festivalului este una impresionantă, cu peste 1.000 de tone de materiale, aduse de peste 500 de TIR-uri, pentru toate montajele, de la scene, decoruri, la căsuțe pentru mâncare și băuturi, containere pentru bilete, credit points, activări și activități. Partea de producție este completată de componenta artistică, plină de momente speciale: ceremonia de deschidere va fi condusă de Claptone, ce va fi înconjurat de 100 de dansatori și animatori, într-un spectacol de bal mascat cu peste 10.000 de măști distribuite în public. Irina Rimes, Surorile Osoianu și David Ciente vor avea un performance ce îmbină tradiția românească cu beat-urile electro, Damian & Brothers vor avea un spectacol cu muzică de petrecere și forța stilului EDM, trupa de dans ucraineană Light Balance va avea un moment fascinant cu lumini și coregrafie. Ceremonia de închidere va fi realizată alături de Lost Frequencies și un show de artificii și lasere ce vor umple cerul, iar festivalul va fi închis la mainstage luni dimineață de Tujamo”, arată organizatorii festivalului.

Above & Beyond, Alok, Anne-Marie, ATB, Bassjackers, David Guetta, Dimitri Vegas & Like Mike, Don Diablo, G Eazy, Hardwell, Inna, J Balvin, Kungs, Kygo, Lost Frequencies, Major Lazer Soundsystem, Morten, Oliver Heldens, Paul Kalkbrenner Live, Steve Aoki, Tujamo și Vini Vici sunt cei mai așteptați artiști pe scena principală Untold.

„Scena principală va avea peste 700 de metri pătrați de ecran LED, 24 de metri înălțime, 95 de metri lățime și 30 de metri adâncime. Greutatea scenei depășește 400 de tone, iar acoperișul are o deschidere de 24 de metri. Peste 900 de jocuri de lumini vor colora stadionul Cluj-Arena în toate zilele și nopțile de festival. Toată energia utilizată la scena principală provine din surse regenerabile. Specialiști de top în producție lucrează la ridicarea tuturor scenelor. Chris este Production Manager pentru mainstage-ul Untold și are o experiență de 24 de ani în domeniu. Lucrează cu cele mai mari evenimente și festivaluri din întreaga lume și timp de 17 ani a fost în turnee cu Metallica, Rammstein, Britney Spears, Madonna și Rihanna. Thiago este unul dintre oamenii săi de bază, cu o experiență pe măsură – Production Manager pentru Tiesto, Stage Manager la Expo Dubai și multe alte evenimente și festivaluri din lume”, mai spun organizatorii Untold.

Scenele secundare sunt, ca în fiecare an, cu propria tematică și artiști deosebiți din România și din străinătate.

Galaxy, casa techno a festivalului UNTOLD, este o scenă la care decorul este în continuă schimbare datorită proiecției de video-mapping. Scenografia este formată din obiecte de astronomie, galaxii, particule de energie, portaluri și tuneluri spațiu-timp. Amelie Lens, Afnisa Letyago, Ann Clue, Boris Brejcha, Coeus, Djeff, Fehrplay Closing Show, Jamie Jones B2B Loco Dice, Kevin De Vries, Maceo Plex, Mahony, Marcel Fengler, Mathame, Paco Osuna, Raresh, Reinier Zonneveld (Live), Richie Hawtin, Stephan Bodzin Live și Tale Of Us sunt artiștii care îi vor transpune pe fani în lumi noi din întregul univers.

Scena Alchemy este întruchiparea unui laborator de alchimie cu line-up de muzică rap, trap, hip-hop, drum & bass. AlbertNbn, Arkanian x Azrael Golden x Zannidache, Azteca, Borgore, ConnectR & Johny Romano, Culese din Cartier, Deliric x Silent Strike with Muse Orchestra, DJ Shiver, DJ Snow& MC Agent, Dope D.O.D., Dub FX & Woodnote, Grasu XXL & Guess Who, Ian, Killa Fonic, L’Entourloop with N’Zeng, Macanache, Malaa, Marko Glass ft. Bvcovia, Nane, Netsky, Noisia (DJ Set), Paraziții, Rava, Sub Focus B2B Wilkinson Ft. ID & AD-Apt, Yny Sebi, Zo, Șuie Paparude se numără printre alchimiștii care vor face magie în cele 4 zile și 4 nopți de festival.

Scena Time este o metaforă pentru mașina timpului, executată într-un stil steampunk. Decorul este plin de ceasuri, mașinării ale timpului, clepsidre și hărți astrale. La această scenă, fanii vor fi ghidați în călătorii muzicale unice de Andi Moisescu, Andreea Esca & Otravă, Anna Tur, Fehrplay Closing Show, Jack Orange B2B Will Johnston, Kasia, Korolova, Kristian Nairn, Marius Onuc B2B Just 2, Noel Holler B2B Toby Romeo, Simina Grigoriu și mulți alții.

Scena Daydreaming reprezintă 3 portaluri din decor floral, completate cu ecrane LED ce îi transpun pe vizitatori într-o lume florală asemenea grădinii Edenului. Muzica house, deep house și tribal house completează atmosfera muzicală. Armen Miran & Hraach, Audiofly, Bross, Caleesi & Sarah Kreis, Damian Lazarus, Day Dreamers (Marwan, Dub FX & Woodnote), Djeff, Hernan Cattaneo B2B Nick Warren, Jan Bloqmvist, Marwan, Nico Stojan, Paax (Tulum) și Sebastien Leger Modular Live Showsunt câțiva dintre artiștii care vor fascina publicul scenei Day Dreaming.

Scena Retro Fantesia și scena Tram vor găzdui, la rândul lor, show-uri speciale.

Untold este unul dintre cele mai mari festivaluri din lume și în 2022 a fost plasat pe locul 5 în top festivaluri mondiale, potrivit companiei Viberate. A șaptea ediție are loc între 4 și 7 august, în Cluj-Napoca.

Un comentariu

  1. Nu mai publicați toate prostiile pe care vi le spun hoții ăștia de la Antol. 15.000 de oameni, mai ales din multe țări, ca să monteze o scenă…. Faceți un scurt calcul ce costuri implică salariile lor și o să vedeți că nu dă deloc bine.
    Eventul vreo 150-200 maxim, dar și asta e mult.

Scrie un comentariu