Închide

Sărbătoare mare, astăzi, pentru creștinii ortodocși și greco-catolici: Rusaliile

ActualitateSocial by Actual de Cluj - iun. 07, 2020 0 228

În ziua de Rusalii, „Duhul Sfânt a venit în lume şi S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, întemeindu-se la Ierusalim Biserica lui Hristo”s – așa este descrisă semnificația marii sărbători religioase a creștinilor ortodocși și greco- catolici, potrivit Arhim. Ciprian Grădinaru, eclesiarh al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

Arhim. Ciprian Grădinaru a afirmat pentru Agerpres că Duminica Cincizecimii reprezintă „o rememorare, o serbare a naşterii Bisericii Creştine” şi a îndemnat la păstrarea „echilibrului şi a liniştii că Dumnezeu, chiar dacă ne încearcă, ne ocroteşte şi ne păzeşte”:

„Duminica Cincizecimii nu este altceva decât o decât o rememorare, o serbare a naşterii Creştinismului, a Bisericii Creştine. Pogorârea Duhului Sfânt a adus lucrarea sfinţitoare în lume şi a schimbat mult mentalitatea şi dinamica omenirii. Creştinii trebuie să-şi păstreze demnitatea de creştin, bucuria că s-au născut creştini, trebuie să păstreze frumuseţea Creştinismului, pentru că prezenţa Mântuitorului Iisus Hristos în lume nu a fost altceva decât să rupă istoria omenirii în două. Pentru că şi istoricii se raportează evenimentele înainte de Hristos şi după Hristos”.

Foto: Arhivă/Rusalii/2018

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare