Închide

Șapte premii acordate la „Gala Excelenței la Feminin, 2018”

Social by Actual de Cluj - mai 26, 2018 0 266

Asociația Femeilor de Afaceri Cluj (AFA Cluj) a organizat cea de-a șaptea ediție a “Galei Excelenței la Feminin 2018” , premiind șapte femei care au avut realizări remarcabile în slujba comunității. „Ca în fiecare an, Asociația Femeilor de Afaceri Cluj premiază prin Gala Excelenței la Feminin performanțele recunoscute pe plan național și internațional ale unor femei remarcabile, deoarece noi suntem convinse că o comunitate puternică se clădește cu oameni valoroși și dedicați, uniți în determinarea lor de a face lumea mai bună. Anul acesta, aflat sub semnul Centenarului Marii Uniri, am pus în lumina reflectoarelor șapte doamne excepționale, care aduc o contribuție majoră în domeniile în care activează, care coalizează în jurul lor forțe creatoare și promovează valorile pe care noi le împărtășim”, a transmis Mihaela Rus, președintele fondator AFA Cluj.

Mihaela Luțaș a primit premiul pentru valoroasa contribuție în învățământul universitar și pentru pregătirea noii generații de antreprenori.  Profesor universitar al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Mihaela Luțaș ocupă și funcția de prorector al Universități Babeș-Bolyai. O direcție determinantă a carierei sale este reprezentată de activitatea de cercetare. Autor a peste 64 de cărți, articole, studii și lucrări științifice în domeniul economic, Mihaela Luțaș a susținut o serie de cursuri și cercetări pe problematica politicilor economice în Uniunea Europeană la universități de prestigiu din străinătate.

Elena Ivanca a obținut premiul „Excelența la Feminin” pentru un parcurs impresionant în teatru, pentru pasiunea, dedicația și generozitatea puse în slujba publicului.  Cu un palmares impresionant de roluri memorabile, Elena Ivanca este cunoscută publicului clujean și mediului artistic din țară și de peste hotare datorită talentului ei, dedicației și pasiunii pentru teatru. Actriță a Teatrului Național din Cluj din anul 2000, Elena Ivanca este cadru universitar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj, secţia Canto, unde predă Arta Actorului.

Gabriela Zaharie a fost premiată pentru management de înaltă calitate în domeniul sanitar și pentru contribuția sa la dezvoltarea Neonatologiei. Șefa Secției de Neonatologie de la Clinica de Obstetrică-Ginecologie I, unde se nasc anual peste 2000 de copii, este considerată a fi unul dintre cei mai buni specialiști pe care îi are România în acest domeniu, fiind foarte apreciată atât de colectivul pe care îl conduce, de lumea medicală, cât și de miile de părinți care i-au trecut pragul. Gabriela Zaharie este medic pediatru și neonatolog, doctor în științe medicale, competența ecografie și management, în cadrul Centrului Medical Pedipat din Cluj, iar de-a lungul timpului a salvat viețile a mii de copii cu probleme grave la naștere.

Elenei Basso-Stănescu a primit premiul pentru munca de mentorat și contribuția la faima internațională a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.  Un om vizionar, mereu cu un pas înainte, Elena Basso-Stănescu este sufletul Facultății de Design, secția Textile. Din 1992, a format zeci de generaţii de designeri vestimentari, iar mare parte dintre ei au ajuns nume de referinţă în ţară şi peste graniţe.

Luminiței Purdea Cotuțiu a fost premiată pentru jurnalism. Luminița Purdea lucrează în presă de peste 23 de ani, fără întrerupere. A fost unul dintre puținii ziariști din presa independentă care a avut curajul să dezvăluie abuzurile administrației publice locale. Producător, realizator și moderator a fost, pe rând, coordonatorul reporterilor, realizator-moderator de talk-show-uri, producător de emisiuni în televiziunea publică. Luminița Purdea e un ziarist credincios atât lui însuși, cât și publicului și profesiei alese, indiferent de consecințele alegerilor făcute.

Alexandrina Kiss a fost premiată pentru implicarea în comunitate și impactul pozitiv asupra destinelor copiilor defavorizați. Alexandrina Kiss face parte dintr-o echipă entuziastă și este în boardul de conducere al Fundației “Dezvoltarea Popoarelor”, Filiala Cluj. Se dedică Centrului Comunitar “Educația, centrul schimbării în comunitate”, o inițiativă care are ca scop acoperirea nevoilor copiilor și tinerilor din comunitatea Pata Rât și ale celor care provin din medii defavorizate din Cluj-Napoca.

În anul Centenarului Marii Uniri, Cameliei Motoc i-a fost oferit premiul special „Excelenţa la Feminin” pentru contribuția la păstrarea tradițiilor populare românești și a identității de neam. De mai bine de 24 de ani, Camelia Motoc formează generaţii de dansatori care să ducă mai departe frumuseţea şi farmecul folclorului coregrafic românesc. În cadrul Școlii de Dans Tradițional Românesc, înființate împreună cu soțul său, activează în prezent cu mult entuziasm peste 200 de copii și adulți dornici să își însușească tainele folclorului coregrafic românesc.

Gala Excelenței la Feminin este organizată de Asociația Femeilor de Afaceri – AFA Cluj, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Local Cluj-Napoca și Centrul de Cultură Urbană Casino, sub egida Zilelor municipiului. Partener al ediției 2018: Wörwag Pharma, cu sprijinul: Commodo, Carmangeria Moldovan, Perpetuum și Vitrina Advertising.

Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj a fost înființată în 2004, la inițiativa Mihaelei Rus, directorul general al Vitrina Advertising. Asociația este formată din femei cu afaceri proprii, funcții de conducere în diverse companii ori care activează în profesii liberale. Printre proiectele desfășurate de AFA se numără „CuGeT – Olimpiada de cultură generală a tinerilor clujeni”, „Gala Excelenței la Feminin”, „Clujul are atitudine!”, „Ore în Dar”, „Mini-biblioteci pentru sănătate”, „Un oraș pentru o grădină”, conferințele SHEnspire.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu