Închide

Șapte apartamente distruse complet, iar alte două au fost afectate considerabil, acesta e bilanțul incendiului de ieri după-masă din comuna clujeană Florești unde un bloc întreg de locuințe a trebuit evacuat

ActualitateTop News by Actual de Cluj - apr. 08, 2022 0 241

Șapte apartamente distruse complet, iar alte două au fost afectate considerabil, acesta e bilanțul incendiului de ieri după-masă din comuna clujeană Florești unde un bloc întreg de locuințe a trebuit evacuat.

Incendiul de ieri după-masă a cuprins un bloc de locuințe de pe strada Porii din comuna Florești, la fața locului au intervenit pompieri cu nu mai puțin de șapte autospeciale pentru stins incendii. Intervenția a durat nu mai puțin de patru ore. Flăcările s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ patru sute de metri pătrați și au distrus complet șapte apartamente, după cum a estimat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Andrei Biriș, adăugând că flăcările au cuprins acoperișul imobilului, care era format și din elemente de lemn, și că vântul a favorizat propagarea flăcărilor.

De asemenea, încă două apartamente sunt afectate în proporție de 50%.

Din fericire nu au existat victime, dar toți locatarii s-au auto-evacuat din locuințe iar o femeie de 43 de ani a suferit un atac de panică și a fost consultată de echipajul SMURD, fără a fi transportată la spital.

O comisie special întocmită va stabili cauza de la care a pornit incendiul, a adăugat Biriș.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu