Închide

Șantier deasupra celei mai aglomerate șosele din țară. Când vor fi terminate lucrările

ActualitateAdministrațieRecomandarea redacțieiTop News by Luminiţa Silea - feb. 19, 2019 0 703

După ce a reconstruit podul Traian din centrul orașului, firma clujeană Diferit mai intră pe un șantier al Primăriei, cel de modernizare a podului N de la intrarea în Cluj-Napoca, dinspre comuna Florești.

Pasajul denivelat numit Nodul N a intrat oficial în șantier din 18 februarie, iar modernizarea se va realiza fără închiderea circulației, doar cu restricții pe durata șantierului. Termenul de finalizare este de 9 luni, adică podul să fie modernizat până la finalul lunii noiembrie 2019.

”Organizarea de șantier în vederea începerii lucrărilor a fost demarată și se vor efectua reparații la infrastructura și suprastructura pasajului. La partea superioară a pasajului vor fi refăcute în totalitate calea, hidroizolația, bordurile și trotuarele existente. Fațada pasajului va fi modernizată complet, sistemul arhitectural va fi alcătuit din plăci de aluminiu eloxat pe o structură metalică, ancorată în elementele armate de beton ale pasajului. Parapetul pietonal va fi compus din aceleași tipuri de lamele din aluminiu și panouri din tablă plană perforată. De asemenea, va fi modernizat iluminatul public și va fi instalat sistem de supraveghere video, iar fațada modernizată va avea un sistem de iluminat modern”, a anunțat Primăria.

Ordinul de începere a lucrărilor la pasajului denivelat „Nodul N” care reprezintă una dintre principalele căi de acces în municipiul Cluj-Napoca dinspre Oradea și asigură legătura între cartierele Grigorescu și Mănăștur a fost dat în 18 februarie.

Contractul de modernizare a fost câștigat pentru peste 6 milioane lei de societatea clujeană Diferit, cea care a modernizat și podul Traian din centrul Clujului. În cazul podului Traian, deși s-au anunțat termene de finalizare, ele nu au fost respectate, invocându-se chestiuni legate de complexitatea lucrărilor.

În cazul Nodului N, lucrările de modernizare au termen 9 luni de zile. Podul nu se va închide circulației auto și pietonale pe perioada de execuție. Primăria a anunțat că se va lucra sectorial și  că vor exista doar restricții de circulație pe sensuri.

Despre intrarea în Cluj-Napoca din zona nodului N, municipalitatea spunea că este mai aglomerată decât șoseaua București-Otopeni, fiind tranzitată zilnic de către 60.000 de mașini. În zona pasajului denivelat de la nodul N, administrația a autorizat și un bloc turn cu 25 de etaje care în prezent se află în șantier. De asemenea, aici funcționează cea mai periculoasă pistă de biciclete din oraș. Detalii: Revoluția pentru traficul din Cluj: se pregătesc reparații și pentru pasajul de la nodul N. În zonă se edifică un bloc cu 25 de etaje

La finalizarea lucrărilor de modernizare, pasajul urmează să aibă trotuare 1,30 m lățime pe partea dreaptă, respectiv de 1 m lățime pe partea stângă, pistă de bicicliști de 2 m lățime pe partea dreaptă și 18,5 metri parte carosabilă.

Din simulările făcute publice de Primărie, podul va arăta așa, după lucrările de modernizare:

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.