Salonul național al artiștilor din învățământul preuniversitar de artă se deschide la Cluj, săptămâna viitoare, la Muzeul de Artă
Cultură by Actual de Cluj - apr. 24, 2026 0 5
Salonul național al artiștilor din învățământul preuniversitar de artă se deschide la Cluj, săptămâna viitoare, la Muzeul de Artă.
Expoziția sedeschide joi 30 aprilie la ora 18 și poate fi vizitată până în 17 mai. Expoziția „Topografii ale urmei. Salonul național al artiștilor din învățământul preuniversitar de artă” reunește artiști vizuali contemporani care activează în cadrul liceelor de artă din România și care își susțin practica artistică. ”Expoziția își propune să aducă în prim-plan o categorie distinctă de creatori, a căror operă se dezvoltă în strânsă legătură cu atelierul, cercetarea personală și dinamica culturală actuală”, arată curatorii.
Vernisajul include un moment muzical susținut de elevi de la catedra de canto-jazz ai Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță”. Expoziția „Topografii ale urmei” rămâne deschisă publicului spre vizitare până în 17 mai , de miercuri până duminică inclusiv, între orele 10 și 17. Expun peste 60 de artiști.
Lista expozanților: Raluca Gabriela Adamescu, Simona Elena Amitroaiei, Anca Apostolache, Georgian Apostolache, Radu Bimbea, Mihaela Laura Boeru, Beatrice Bölönyi, Ioana Bortiș, Teodora Borz, Adriana Brăileanu, Oana Butușină, Loredana Chiș, Anca Maria Ciofîrlă, Marian Coman, Dumitru Cristescu, Hermina Csata, Denisa Curte, Diana Dracea, Eugenia Drăgoi-Banciu, Cristina Drăniceanu, Arpad Fabian, Marius Frățilă, Carmen Gîtlan, Adela Gocan, Radu Hangan, Iulia Ignat, Bianca Ioniță, Mirela Iordache, Sanda Istrătescu, Emilia Kiss, Judith Jolan Koncz-Münich, Cristina Lazăr, Veronica Luchian, Elena Lupașcu, Ana Cristina Marian, László Matei, Georgian Mazerschi, Andreea Mihalka, Dana Miclăuș-Mercea, Florin Mocanu, Cosmin Florin Moldovan, Cristina Nedelea, Gabriel Nisipeanu, Sofia Ovejanu, Cristian Porumb, Adrian Puțura, Carmen Răileanu, Radu Răileanu, Alin Rihor, Ovidiu Adrian Sabie, Roxana Salanță, Diana Serghiuță, Ferenc Siklódy, Nita Stoica, Alexandru Șerban, Paul Târziu Gal, Raluca Toderică, Cristina Trif, Adrian Vicențiu Vînău, Tünde Vitz, Gavrilă Zmicală.

