Sabău, preocupat de jocul Universității Cluj: „Nu e ceea ce ne dorim”
SportTop News by Catalin Suciu - apr. 04, 2019 1 429
Managerul lui „U” n-a digerat prea ușor înfrângerea de la Ploiești și așteaptă o altă exprimare a echipei. Totuși, Sabău are încredere în Bogdan Lobonț.
U Cluj a pierdut la Ploiești cu Petrolul, dar ceea ce deranjează cel mai mult este jocul echipei. Universitatea n-a impresionat în 2019, deși are cinci victorii, o remiză și o singură înfrângere. Jocul e presărat de greșeli, nu există coerență, iar viitorul e nesigur, dacă nu se schimbă ceva.
„Așteptăm cu toții altceva. Am discutat și cu jucătorii,a vorbit și Bogdan, trebuie să ne reglăm aceste probleme. Au fost și probleme cu accidentările. Sigur, nu e o scuză asta, dar jocul nu e ceea ce ne dorim. Sper să fie cu toții mai lucizi și să arătăm altceva pe teren”, a declarat Sabău pentru actualdecluj.ro.
Managerul Universității nu e îngrijorat de o eventuală ratare a promovării. „Nu cred, eu am încredere în echipă. Sunt preocupat de joc, dar nu îngrijorat. Vom ajunge în Liga 1, nu putem rata acest an, ar fi păcat pentru tot ceea ce am construit aici, pentru tot ce s-a făcut. Cred că își dau seama și jucătorii. Locul nostru e în prima ligă. Acum e timpul să arătăm pe teren asta, încă de la meciul următor”, a adăugat Sabău.
Universitatea Cluj va juca cu CS Mioveni sâmbătă, de la ora 19:30, pe Cluj Arena. După 27 de etape, „U” e pe locul al treilea, cu 57 de puncte. Primele două poziții sunt ocupate de Academica Clinceni (61 p) și Sportul Snagov (59 p).
Un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Zeci de candidați au picat prima probă a concursului pentru directorii de școli din Cluj / Un candidat a luat nota 2, altul a luat 10 / Urmează testul de legislație și management
oct. 14, 2026 0
-
Regionala CFR Cluj caută firme pentru studii de fezabilitate de 21 milioane de euro pentru electrificarea unor linii feroviare spre Oradea, Satu Mare și Dej / Contractele depind de finanțare
oct. 14, 2026 0

Oare a cui a fost ideea sa vina Lobont ?