Închide

S-au trezit: polițiștii locali din Cluj află că taximetriștii stau în stațiile de troleu, dau o mână de amenzi

Administrație by Actual de Cluj - nov. 11, 2016 0 226

Din an în Paște, polițiștii locali din Cluj se trezesc că taximetriștii care parchează în stații de transport în comun încalcă legea și mai dau câte-o amendă: s-a întâmplat și ieri, dar polițiștii locali au verificat stațiile de transport în comun din nu mai puțin de trei cartiere, dar au dat doar o mână de amenzi.

Mai exact polițiștii locali din Cluj-Napoca au verificat stațiile de transport în comun din Mărăști, Mănăștur și centru – iar aici prezența taximetriștilor în stații e deja un fapt banal, de mai mulți ani; ieri polițiștii locali au amendat o parte dintre ei – adică în trei cartiere au găsit 12 șoferi pe care să-i amendeze. Suma totală a amenzilor date ieri ajunge la 2.200 de lei. „Au fost urmărite în principal aspecte privind folosirea de către taximetrişti a staţiilor Companiei de Transport Public în vederea aşteptării clienţilor, îngreunând astfel accesul troleibuzelor şi autobuzelor în staţii”, explică polițiștii locali.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu