Închide

S-a semnat contractul pentru reabilitarea castelului Banffy din Cluj, lucrările durează maxim 2 ani, costă 6,6 milioane euro

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 02, 2021 0 281

A fost semnat contractul pentru reabilitarea cu bani europeni a clădirii castelului Banffy din Răscruci.

Contractul a fost semnat azi, anunță Consiliul Județean Cluj. E un contract de execuție a lucrărilor de reabilitare a clădirii și a parcului-monument aferent. ”Ne dorim ca lucrările să înceapă în cel mai scurt timp posibil, astfel încât acest obiectiv cultural să poată fi valorificat la potențialul său maxim. Deschiderea castelului pentru vizitarea de către publicul larg va crește atractivitatea întregii zone, din punct de vedere turistic, și va asigura, implicit, un plus de bunăstare”, crede președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Contractul are o valoare de peste 27,6 milioane de lei plus TVA, adică peste 6,6 milioane de euro, bani din care 19,5 milioane sunt asigurați de Uniunea Europeană, nerambursabil. Lucrările ar urma să fie finalizate în cel mult doi ani. După lucrări castelul ar urma să fie transformat într-un centru cultural cu realizarea unor funcțiuni care să permită vizitarea de către public dar și organizarea de evenimente culturale.

Citește și:

Concurs pentru Castel. Administratorii domeniului Banffy din Bonțida vor centru de arte și meșteșuguri pentru renașterea locului

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare