Închide

S-a semnat contractul de lucrări pentru stabilizarea Dealului Hoia

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - iun. 19, 2018 0 114

Administrația județeană a reușit, în sfârșit, după lungi tergiversări, să semneze contractul de lucrări pentru versantul nordic al delului Hoia, la baza căruia se află parcul industrial Tetarom I.  Contractul a fost câștigat de Hidroconstrucția SA, care are sarcina să demareze lucrările în 14 zile de la momentul semnării angajmentului, a transmis Consiliul Județean Cluj.  Valoarea totală a lucrărilor prevăzute în contract este de 26.853.412 de lei, fără TVA. Inițial, valoarea porpusă în studiul tehnic realizat de specialiștii din cadrul UTCN se ridica la 35.872.233 de lei.

Lucrările vor consta, în principal, în realizarea unui zid de sprijin pe trei rânduri din piloți forați din beton armat și a unui dren de mare adâncime. Anterior, în prima etapă a stabilizării alunecărilor de teren, în conformitate cu soluțiile tehnice propuse de proiectant, s-au efectuat lucrări de taluzare a versantului, șanțuri drenate și rigole pentru a capta apa și a o conduce la debușee sigure.

Remintim că lucrările de conslidare a versanului nordic al dealului Hoia au ca scop să asigure investițiile realizate în parcul industrial Tetarom I. Consiliul Județean risca să piardă fondurile europene accesate pentru extinderea parcului industrial, având în vedere că alunecările de teren din zonă au făcut imposibilă darea în folosință a halelor și clădirilor de birouri realizate. Reamintim că investiția realizată cu sprijin european a vizat extindere Parcului Tetarom I cu 16,8 hectare. Cofinanțare nerambursabilă a fost asigurată în proporție de 50% prin Fondul European de Dezvoltare Regională și viza creșterea calității vieții și crearea de noi locuri de muncă prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor în zona metropolitană Cluj-Napoca. În prezent, Parcul Industrial TETAROM I se întinde pe o suprafaţă de 320.000 de mp și are un grad de ocupare de 100%, deservind 75 de clienți. Valoarea totală a investițiilor deja atrase în Parcul Industrial Tetarom I este de peste 60 de milioane de euro iar numărul locurilor de muncă create aici este de 2.500.

,,Am solicitat ca aceste lucrări să fie de cea mai bună calitate și să fie finalizate  cât mai rapid. Chiar dacă termenul contractual este de maxim 12 luni, am cerut societății de construcții o mobilizare maximă, astfel încât lucrările să se încheie înainte de sfârșitul anului. Răspunsul a fost a pozitiv: muncitorii vor lucra în trei schimburi, dacă va fi nevoie, și nu mai puțin de 300 de piloți în lungime de câte 25 de m fiecare vor fi executați lunar. Premisele sunt, astfel, mai mult în privința dării în folosință a clădirilor create prin intermediul proiectului de investiție susținut de Consiliul Județean”, a transmis președintele Consiliului Județean, Alin Tișe.

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu