Închide

S-a reluat „nebunia” în Florești. O oră și 20 de minute de pe Eroilor până la intrarea în Cluj-Napoca, cu autobuzul. Cum vede Primăria îmbunătățirea mobilității la nivel local și încurajarea oamenilor să utilizeze autobuzul

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - mai 24, 2021 1 906

Fără măsuri reale, utilizarea autobuzului ca alternativă de mobilitate între Florești și Cluj-Napoca este un mit. În prima zi de școală în care elevii au început fizic cursurile în Cluj-Napoca, 24 mai, un elev care s-a îmbarcat în autobuz pe Bulevandul Eroilor din Florești înainte de ora 08.00 dimineața, a parcurs distanța până în Cluj-Napoca, la stația de autobuz de pe Calea Florești, într-o oră și jumătate.

Mama acestuia a arătat că dimineața și după-amiaza Floreștiul are o problemă serioasă cu traficul, motiv pentru care ar fi nevoie de măsuri de fluidizare a acestuia prin implementarea unor soluții reale, cum ar fi crearea de benzi reversibile. Măsurile ar încuraja și utilizarea mijloacelor de transport în comun, a mai arătat locuitoarea din Florești.

Strada Eroilor este încă în șantier (Primăria a comandat o expertiză tehnică după rezilierea contractului cu Napoca SA și va relua licitația pentru continuarea lucrărilor de modernizare) iar strada Avram Iancu este în administrarea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, spune primarul Bodgan Pivariu, ceea ce face dificil implementarea măsurilor propuse. În plus, Primăria din Florești și-a propus să realizeze un studiu de trafic care, potrivit lui Pivariu, va aduce soluții și pe termen scurt pentru fluidizarea traficului la orele de vârf sau pentru îmbunătățirea timpilor transportului în comun.

 

Mama unui copil din Florești care învață în Cluj-Napoca a sesizat faptul că, odată cu începrea școlii cu prezență fizică a elevilor, a devenit din nou un calvar traficul la orele dimineții în comună. Acesta a spus că și-a îmbarcat copilul în autobuz, pe cursa M26, iar acesta a parcurs distanța între strada Eroilor și Cluj-Napoca, în aproape o oră și jumătate.

„Cum este posibil, domnule primar să trimit copilul la școală cu autobuzul M26 când atunci când ia autobuzul de pe strada Eroilor și până pe Calea Florești face o oră și 20 de minute? Incompetență, nepăsare…Acum vă rog să îi motivați absența la prima oră. Unde să vin după motivare? Când să îi trimit la școală? Cu primul autobuz, să fiu sigură că va ajunge? Faceți benzi reversibile pe strada Avram Iancu: dimineața 3 benzi spre Cluj, după-amiaza 3 benzi spre Florești și atunci aveți și banda dedicată pentru autobuze. Ce e așa greu? Așa mai multă lume ar circula cu bus-ul. Nu gândiți deloc, dragi aleși”, a semnalat Stela Mariana Chiță.

 

„Strada Avram Iancu este în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj. În ceea ce privește strada Eroilor, s-a comandat o expertiză tehnică și după aceasta se va relua licitația de modernizare. În plus, șantierul trebuie conservat până la reluarea licitației”, a arătat primarul Bogdan Pivariu, ceea ce face dificilă implementarea altor soluții ca benzile reversibile, după cum a adăugat acesta.

Există și discuții la București (având în vedere că finanțarea lucrărilor pentru strada Eroilor se face în cadrul Programul Național de Dezvoltare Locală derulat de Ministerul Dezvolării Lucrărilor Publice și Administrației, cel mai important instrument de finanțare de la bugetul de stat) pentru lărgirea străzii Eroilor cu încă o bandă de trafic, însă expetiza tehnică va fi cea care va stabili dacă acest lucru este posibil sau dacă poate fi finanțată în continuare în cadrul programului. Potrivit oficialilor Primăriei din Florești, respectiva expetiză va fi predată luna aceasta, urmând ca după ce intră în posesia ei, Primăria să lanseze o licitație pentru continuarea lucrărilor de modernizare – fie în forma inițială a proiectului, fie cu o eventuală bandă în plus și cu o licitație de proiectare și execuție. „Șantierul de pe strada Eroilor trebuie și conservat, ceea ce aduce un disconfort în plus traficului, însă este vorba despre o obligație legală”, au mai arătat ei.

Primarul din Florești a mai spus că, așa cum a anunțat, Primăria vrea să comande un studiu de trafic în Florești care va veni inclusiv cu măsuri pentru îmbunătățirea mobilității la orele de vârf. „Până acum am avut discuții cu specialiști și nimeni nu recomanda să se facă acest studiu deoarece nu se putea aplica un indice de corecție în perioda pandemiei. Abia acum s-a reluat viața „normal” și putem să facem demersurile pentru realizarea studiului. Este un contract separat, nu în cadrul Planului Urbanistic General. În cel mai scurt timp posibil vom face demersurile pentru contractarea acestui studiu”, a spus Pivariu.

Pandemia a determinat tot mai mulți clujeni să utilizeze autoturismele personale, în detrimentul mijloacelor de transport în comun iar estimările de la nivelul Companiei de Transport Public din subordinea Primăriei Cluj (Consliului Local), cea care operează și transportul la nivel metropolitan, inclusiv în comuna Florești, sunt încă pesimiste legat de întoarcerea oamenilor la vechile obiceiuri de utilizare a transportului public. Pe anul 2020, veniturile CTP au scăzut, prognoza se menține și pe 2021 iar estimările pentru 2022 sunt, la fel, pesimiste. Până acum, având în vedere restricțiile și derularea școlii online, nu au fost probleme majore legate de trafic sau de aglomerație.

Optimizările rutelor de transport le face CTP, deoarece ei au specialiști, spun cei de la Primăria Florești. Practica este ca, toate sesizările pe care Primăria din Florești le primește, atât cele cu privire la stațiile de transport în comun cât și cele referitoare la rute noi de transport, aglomerație, se trimit Companiei. Așa, spre exemplu, s-a procedat și cu ruta de transport de pe Valea Gârboului – Răzoare – Tăuți în cazul căreia s-au făcut teste pe teren cu un autobuz pentru a se vedea exact dacă poate funcționa respectiva rută, anunțată deja din luna august-septembrie 2020 de vechea administrație. Problemele de pe teren nu au permis lansarea efectivă a rutei.

”Am fost cu reprezentanții CTP pe zona Răzoare, pentru că intenționăm să introducem o nouă linie de transport în comun, care să deservească Valea Gârbăului și Răzoare. Lucrurile trebuie făcute sustenabil și documentat, pentru că nu ne permitem să facem greșeli. Un autobuz articulat în acea zonă. Am fost cu un autobuz, care nu este articulat, pentru a vedea o posibilitate de traseu, dar trebuie să facem un sens unic, în acea zonă. Acum suntem în discuții cu Poliția rutieră, pentru că avem nevoie de avize de la siguranța circulației. Cei de la Compania de Transport Public fac partea lor, noi a noastră și vom demara toate procedurile pentru a putea introduce cât mai repede acea linie”, declara în luna aprilie primarul Pivariu.

În Cluj-Napoca, Primăria a comandat un studiu pentru optimizarea rețelei de transport în comun din Cluj-Napoca, studiu contractat de Universitatea Babeș-Bolyai.

Potrivit caietului de sarcini, studiile și analizele se vor concentra pe mai multe componente: analiza serviciilor publice (școli, grădinițe, spitale, primării de cartier) și a accesibilității acestora de la stațiile de autobuz, stațiile de biciclete sau în regim pietonal, analiza rețelei de transport în comun existente, analiza accesibilității acestei rețele de transport în comun, predicția unor viitoare trasee de transport public și elaborarea de politici publice pornind de la aceste date.

Contractul cu UBB are valoare de 75.000 lei și vizează servicii de realizare studii de cercetare și analize-tematica 1: Studiu privind accesibilitatea serviciilor publice din municipiul Cluj-Napoca utilizând transportul public necesare pentru proiectul „Creșterea transparenței decizionale și simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni – ANTO-CIIC”. Acesta avea o durată de 3 luni și a fost contracta în 2020. Concluziile nu au fost deocamdată prezentate.

 

 

 

Un comentariu

  1. solutia e sa nu ii trimiteti la scoala in centru cj.
    sa ii trimiteti in Floresti.
    Si nu o zic cu rautate. Pur si simplu nu e posibil sa ai 60 de mii de oameni care dor intr-un oras si toti sa isi trimita copii la scoala in alt oras. Presiune trebuie sa fie pe scoli noi si de calitate in Orasul dvs.

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.