S-a lansat concursul de soluții pentru cea mai bună aplicație care va aduce urbanismul de la Județ în era digitală
ActualitateAdministrațieUrbanism by Luminiţa Silea - iun. 15, 2020 0 412

Până în 3 august se pot depune propuneri la concursul de soluții lansat de Consiliul Județean Cluj în vederea dezvoltării, implementării și mentenanței unui sistem integrat care să asigure digitalizarea serviciilor instituției și schimbarea relației cu cetățenii. Concursul de soluții are un singur premiu care constă în contractul de servicii cu valoare estimată la nivelul sumei de peste 2,8 milioane lei.
Miza concursului o reprezintă intrarea într-o eră digitală a urbansimului de la Județ. În urma lui urmează să fie creat un atlas digital cu informații despre zone/terenuri, proiecte urbanistice, un ghișeu unic pentru depunerea/eliberarea documentelor, o arhivă digitală, toate menite să reducă timpii de avizare/eliberare a documentațiilor de urbanism.
Concursul de soluții se derulează în cadrul proiectului SMART TERRITORY prin care Județul Cluj urmează să devină prima instituție smart din țară care își digitalizează serviciile oferite cetățenilor. Proiectul este unul cu finanțare europenă. Concursul își propune implicarea comunității din domeniul IT pentru a dezvolta o soluție software inovatoare care să asigure implementarea unui sistem informatic integrat la nivelul Consiliului Județean care să includă un atlas teritorial, un ghișeu unic și o arhivă digitală.
Termenul pentru depunerea propunerilor este începutul lunii august, mai precis în data de 3 august. Potrivit calendarului, se estimează că juriul va anunța câștigătorul în 10 august. Acesta va intra la negocieri cu CJ Cluj pentru un contract estimat la peste 2,8 milioane de lei.
„Dezvoltarea, implementarea și mentenanța sistemului integrat sunt considerate de către promotor ca un demers de parteneriat și drept urmare tema de concurs prezintă elementele minimale care să conducă la alegerea celei mai bune soluții din cele prezentate în concurs, urmând ca toate cerințele funcționale și detalierea soluțiilor propuse să fie realizate cu câștigătorul concursului, prin aportul ambelor părți. Concurenții sunt invitați să convingă că vor avea abilitatea să dezvolte din propunerile de concurs un sistem informatic integrat modern, inovator, funcțional care să corespundă cerințelor promotorului. Prin prezentul concurs se urmărește achiziționarea unor servicii de dezvoltare, implementare și mentenanţă a unui sistem informatic integrat în cadrul proiectului SMART TERRITORY, compus din trei aplicații informatice: Atlas Teritorial, Ghișeu Unic, Digitalizare Arhivă, care să aibă o grafică unitară, o arhitectură actuală și funcționalități interconectate și interoperabile. Câștigătorul va contracta cu Consiliul Județean Cluj – Județul Cluj serviciile de dezvoltare, implementare și mentenanţă a a sistemului informatic integrat. Termenii și condițiile contractului se vor negocia între câștigător și promotor pe baza modelului din documentaţia de atribuire”, arată Consiliul Județean în anunțul de concurs.
JURIUL este format din 7 titulari și 2 supleanți:
Membri titulari:
- Andreea TĂNASE
- Cristian BEJENARIU
- Titus MAN
- Sebastian PRESECAN
- Claudiu-Daniel SALANȚĂ
- Valentin JUCAN
- Marin Claudiu IUGA
Membri supleanți:
- Ștefan BILAȘCO
- Emil TAMAS
CALENDAR:
Lansarea oficială a concursului | Data Publicării in SEAP |
Data limită primire întrebări Runda 1 | 20 iunie 2020 |
Data limită răspuns întrebări Runda 1 | 27 iunie 2020 |
Data limită primire întrebări Runda 2 | 10 iulie 2020 |
Data limită răspuns întrebări Runda 2 | 21 iulie 2020 |
Data limita Predare propuneri | 3 august 2020, ora 16.00 |
Analiză preliminară propuneri (verificare comisie tehnică) | 4, 5 august 2020 |
Jurizare propuneri | 6, 7, 8 august 2020 |
Anunț oficial câștigător | 10 august 2020 |
Publicarea Rezultatelor | 10 august 2020 |
Data limită depunere contestații | 10 zile de la comunicarea rezultatului procedurii
(20 august 2020) |