Închide

Ruina de pe Bucium va găzdui noul sediu al Academiei de Muzică. Ce implică proiectul

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - ian. 11, 2020 0 2321

Planul Primăriei de pe strada Dorobanților, numărul 106 – terenul fostului centru militar zonal – devine, oficial, un eșec, dat fiind că s-a pierdut timp prețios pentru un concurs de arhitectură inutil, pentru că s-au cheltuit degeaba bani pentru premierea unei soluții de proiect care n-a putut fi pusă în practică. Scopul inițial era ca pe terenul de pe Dorobanților să fie realizat un sediu cultural de anvergură (Centrul Cultural Transilvania), care să înglobeze și o sală de concerte pentru Filarmonica Transilvania și  pentru Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. Proiectul urma să fie realizat de municipalitate printr-o asociere cu un partener privat, care ar fi primit în explotare o parcare generoasă precum și spațiul aferent centrului cultural, mai puțin anexele destinate Filarmonicii și Academiei de Muzică. Nimic din tot ceea ce s-a propus în 2010 nu s-a realizat, Primăria schimbând discursul în fiecare an, în privința planurilor de valorificare a terenului pe care l-a preluat de la Ministerul Apărării. Între timp, Guvernul a decis să sprijine Academia de Muzică „Gheorghe Dima” și să acopere finanțaraea pentru realizarea unui sediu nou, pe o altă ruină celebră a Clujului, respectiv pe cea de pe strada Bucium (vezi foto sus). Este vorba despre construcția ce se dorea a fi un spital, și care stă de izbeliște de mai bine de 16 ani.

37 de milioane de euro, investiție programată în ruina de pe Bucium 

Reprezentanții Academiei de Muzică au anunțat că procedura pentru angajarea unui constructor va fi demarată de Compania Națională de Investiții, dat fiind că finanțarea este asigurată de Guvernul României. Stategia este ca lucrările să se realizeze pe amprenta construcției de pe Bucium, în vederea economisirii fondurilor de la buget. Chiar și așa, întreaga investiție este evaluată la 37 de milioane de euro (respectiv 176.488.000 de lei, cu tot cu TVA). Ar fi cea mai mare investiție realizată de Guvern în Cluj, după construcția stadionului Cluj Arena. Durata lucrărilor la noului sediu al Academiei, conform documentației existente, este de 24 de luni. Trebuie reamintit că în momentul de față, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” este singura universitate din țară care nu are propriul sediu, deși deține un număr de 1180 de studenți, în anul universitar 2019-2020. Clădirea în care își desfășoară în prezent activitatea – pe strada I.C. Brătianu – a fost retrocedată Episcopiei Române Unite cu Roma. Conform legii, Academia mai poate folosi acest spațiu până în anul 2023.

Terenul de 20.071 metri pătrați de pe strada Bucium a fost intabulat de Academia de Muzică în 2017, la distanță îndelungată după ce Consiliul Județean a încercat să construiască un spital de urgență.  Noul campus al Academiei de Muzică va cuprinde sediul universității, săli de curs, cămine pentru studenți, sală de sport, un spațiu verde de aproape 1 hectar, dar și o sală de concerte realizată la standarde europene. Sala de concerte va avea o capacitate de 835 de persoane, având o înălțime de 19 metri pentru a putea obține o acustică potrivită, asemenea marilor săli de concerte din Europa (foto jos).

Nici un comentariu

Scrie un comentariu