Românii pot cumpăra noi titluri de stat Tezaur, de azi, cu dobânzi neimpozabile de până la 7%
Economie by Actual de Cluj - oct. 07, 2024 0 225
Românii pot investi de azi în titluri de stat Tezaur, cu maturități de 1,3 sau 5 ani, cu dobânzi anuale de 5,85%, 6,60%, respectiv 7%.
Este a 11-a emisiune derulată de Ministerul Finanțelor de la începutul acestui an, cu peste 240.000 de investitori care au băgat în titluri, până acum, peste 12 miliarde de lei. Titlurile de stat pot fi cumpărate online de azi până în 31 octombrie doar de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV – Spațiul Privat Virtual – pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Pot fi cumpărate și fizic, la sediul unităților Trezoreriei Statului, pe toată durata perioadei de subscriere, între 7 octombrie și 1 noiembrie, și la subunitățile Poștei Române până în 31 octombrie în mediul urban și până în 30 octombrie în mediul rural.
Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.
