Închide

România învinge categoric Portugalia la rugby pe Cluj Arena, 39-14

Sport by Actual de Cluj - feb. 06, 2016 0 354

România a învins categoric Portugalia astăzi la Cluj, 39-14 pe Cluj Arena, după ce la pauză a fost condusă, 14-10.

Scorul a fost deschis în minutul 16, când Stephen Shennan, originar din Noua Zeelandă și la prima apariție în echipa națională a României, a marcat un eseu transformat de Florin Vlaicu – dar oaspeții s-au repliat rapid și au marcat două eseuri în șase minute.

România a dominat întreaga repriză secundă, cu primul eseu în minutul 43. Să lăsăm Federația de Rugby să descrie repriza: „după reluare aspectul jocului s-a schimbat radical și România a dominat întreagă parte secundă, primul eseu venind în minutul 43 când Vlad Nistor a intrat în forță și Florin Vlaicu a dus scorul la 20-14 în urmă transformării și a unei lovituri de pedeapsă.  La debutul pentru Stejari, Stephen Shennan și-a mai trecut o data numele pe lista marcatorilor de eseuri , după o fază în care din nou jocul la mână al treisferturilor a suprins defensiva portughezilor, pentru ca în minutul 59 Vlad Nistor să-și treacă și el în cont dubla, încercarea flankerului nostru asigurându-ne punctul bonus ofensiv.

Cu un sfert de oră înainte de ultimul fluier al arbitrului, Andrei Rădoi a semnat cea de-a cincea încercare pentru Stejari, transformarea lui Florin Vlaicu stabilind rezultatul final, o victorie de bun augur pentru parcursul din acesta nouă ediție a Cupei Europene a Națiunilor”.

Pentru „stejari” următoarea partidă din Cupa Europeană a Națiunilor e programată în 13 februarie, la Madrid împotriva Spaniei.

Să mai spunem că, deși concura cu meciurile de tenis din Fed Cup disputate în imediata vecinătate, la Sala Polivalentă, meciul de rugby de pe Cluj Arena s-a bucurat de un public numeros în tribune.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu