Închide

România, în top cinci țări din Europa Centrală și de Est ca destinație turistică. Raport: România ar putea ajunge pe primul loc dacă ar avea o infrastructură mai bună și servicii mai ieftine

Economie by Actual de Cluj - iul. 23, 2022 0 129

România se află în top cinci țări din Europa Centrală și de Est care își valorifică cel mai bine potențialul ca destinație turistică, potrivit celui mai recent raport „The Future of Sustainable Travel” al Emerging Europe. Prima țară în clasament se află Polonia, fiind urmată de Ungaria, Croația, Estonia, România, Cehia, Muntenegru, Slovacia, Letonia și Lituania.

Potrivit raportului, citat de economedia.ro, România are potențialul de a lua locul Poloniei în calitate de campioană a turismului în Europa emergentă, dar marketingul deficitar și costurile ridicate ale serviciilor de călătorie care sunt considerabil mai scumpe decât cele din Bulgaria și care continuă să împiedice progresul țării.

Rețelele de drumuri și de căi ferate ale României, cunoscute ca fiind slabe reprezintă, de asemenea, un factor în detrimentul dezvoltării turismului. România se confruntă și cu probleme de personal în întregul său sector al serviciilor.

Raportul analizează sectorul turismului și călătoriilor din 23 de țări din Europa Centrală clasificându-le în funcție de o mare varietate de parametri și oferă o resursă valoroasă pentru oricine este interesat de ceea ce reprezintă un sector din ce în ce mai important pentru economia regiunii.

„Înainte ca pandemia să oprească practic toate călătoriile internaționale în primăvara anului 2020, călătoriile nu au fost niciodată mai ieftine și nici mai ușoare, în primul rând ca urmare a anilor de creștere a numărului de companii aeriene cu buget redus care deservesc destinații întinse. Și totuși, realitatea este ceva mai complexă. Chiar înainte de Covid-19, călătoriile începuseră să sufere o serie de schimbări importante, pe măsură ce călătorii deveneau din ce în ce mai conștienți de daunele pe care industria le producea asupra mediului”, spune Craig Turp, editorul Emerging Europe și autorul principal al raportului.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags